Volumul restanţelor populaţiei la credite a scăzut uşor în decembrie faţă de luna anterioară, la 981,2 milioane lei, pe fondul scăderii cu 3,5% pe segmentul creditelor în lei, în timp ce numărul restanţelor şi cel al restanţierilor la plată a crescut faţă de noiembrie, potrivit datelor BNR.
Astfel, la finalul lunii noiembrie 2008, populaţia avea restanţe la împrumuturi de 989,6 milioane lei (261,8 milioane euro), conform buletinului lunar pe luna decembrie publicat de Banca Naţională a României (BNR).
Faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, restanţele au crescut cu 71,16%, de la 573,3 milioane lei (158,8 milioane euro) la 31 decembrie 2007 până la 981,2 milioane lei (246,2 milioane euro) la finalul lui 2008.
Datoriile neplătite în monedă naţională au scăzut cu 3,5% faţă de luna anterioară, până la 733,8 milioane lei (184,13 milioane euro), în ciuda unei creşteri anuale cu 50%, în timp ce restanţele la împrumuturile în dolari au înregistrat cea mai mare creştere, de 47%, faţă de luna anterioară, până la 2,47 milioane lei (618.815 dolari).





