Restanţele românilor la credite au crescut cu 63% în ultimul an
Publicat la 22.08.2008, 17:35:40
Populaţia avea restanţe de 702 milioane lei la jumătatea acestui an, în creştere cu 63% faţă de suma raportată de Biroul de Credit în iunie 2007. În aceeaşi perioadă, numărul restanţierilor a crescut cu 32%, conform datelor publicate pe pagina de internet a băncii centrale. Astfel, sumele restante au crescut în prima jumătate a anului 2008 cu 22,6% faţă de finalul anului trecut, când acestea depăşeau 573 de milioane de lei.
Numărul românilor care au restanţe mai mari de 30 de zile la credite a ajuns la aproape 393.000 în iunie 2008, în creştere cu 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu peste 11% faţă de sfârşitul lui 2007. Biroul de Credit avea, la sfârşitul lunii iunie 2008 peste 527.000 de restanţe în evidenţă, cu 40% mai multe decât la jumătatea anului trecut. Cele mai mari datorii se înregistrează la creditele în lei, sumă ce ajunsese în iunie 2008 la aproape 590 milioane lei, cu 57,8% mai mult decât în luna similară din 2007. Cea mai mare creştere a fost înregistrată în cazul restanţelor la împrumuturile în euro, sumă care s-a dublat, ajungând la echivalentul a 109,4 milioane de lei.
Datoriile neachitate la creditele în dolari au scăzut în iunie 2008 cu 40% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ajungând la 1,05 milioane de lei, pe fondul deprecierii monedei americane în ultimul an. Creditele cu restanţe mai mari de 90 de zile înregistrează cele mai mari datorii, în valoare de 508,35 milioane lei, sumă de două ori şi jumătate mai mare faţă de cea din iunie anul trecut.
Pentru a fi înregistrat la Biroul de Credit, clientul trebuie să fi întârziat cu plata ratei lunare cel puţin 30 de zile şi să aibă o restanţă de cel puţin 11 lei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
