Restructurarea Guvernului - un “haos organizat”

În ultimii ani, i-am auzit şi pe domnii Orban, Crin Antonescu sau Victor Ponta exprimând o idee similară, toţi fiind fascinaţi de numerele 16 şi 15. Aceşti politicieni au avut motivele lor, la un moment dat, să solicite o restructurare a administraţiei publice centrale, dar niciunul dintre ei nu s-a bazat pe o evaluare instituţională.

Trei condiţii sunt esenţiale când avem în vedere restructurarea unui guvern. Prima condiţie se referă la evaluarea serviciilor publice şi la ajustarea acestora în raport cu atingerea obiectivelor unui guvern conform propriului program. Deci, mai întâi se evaluează serviciile publice. În acest context, este irelevantă dimensiunea guvernului. Contează eficienţa. De exemplu, cabinetul lui Tony Blair a fost, în toată perioada funcţionării, unul dintre cele mai mari din Europa, ca număr de ministere, dar şi cel mai eficient, reuşind, de altfel, şi singura reformă a serviciilor publice care s-a făcut în ultimii 40 ani în toată Uniunea Europeană. În acelaşi timp, guvernul domnului Schroder a funcţionat cu 13 ministere, dar a fost unul dintre cele mai ineficiente din Europa.

Aşadar, când se face restructurarea unui guvern sunt luate în calcul atât obiectivele politice, cât şi evaluarea serviciilor publice pe care le furnizează ministerele şi agenţiile.

În prezent, Guvernul doreşte comasarea unor agenţii guvernamentale, pentru că dublează funcţiile ministerelor. Foarte bine. Dar nu s-a făcut nicio evaluare pe servicii publice, astfel încât să existe o coerenţă atunci când se decide comasarea agenţiilor.

Pe de altă parte, Guvernul României ia hotărâri de neînţeles. La 28 ianuarie 2009, Guvernul a înfiinţat un grup de analiză pentru restructurarea agenţiilor guvernamentale, dar, o lună mai târziu, a adoptat hotărârea nr. 65 privind înfiinţarea Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, deşi funcţiile acesteia puteau să fie realizate de o direcţie din cadrul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. Este doar un exemplu.

A doua condiţie este legată de analiza culturii organizaţionale a partidelor politice şi a administraţiei. Acestea nu sunt identice. Atunci când sunt la putere, toate partidele îşi “exportă” cultura organizaţională de tip informal într-o structură birocratică. Se ajunge în situaţia în care cultura informală de partid, adesea de tip mafiot, se suprapune peste cea formală din administraţie, iar rezultatul este catastrofal.

A treia condiţie se referă la mecanismele de selecţie valorică a oamenilor politici. Privind pe această latură, constatăm că toate partidele preferă să numească în funcţii publice oameni obedienţi, analfabeţi funcţionali ori persoane care au dat bani în campanii electorale. De aceea, restructurarea Guvernului nu ar servi la nimic, din moment ce mecanismele democratice nu asigură o selecţie valorică a clasei politice. Nu contează dacă există 16 sau 20 de ministere, din moment ce ar fi prost conduse oricum. Conservarea acestei situaţii, pe fondul agravării fenomenului de corupţie, poate conduce în câţiva ani la înlocuirea clasei politice prin acte de violenţă.

Eu nu aş lua în râs ipoteza înlocuirii clasei politice prin violenţă, mai ales că populaţia are predispoziţia de a accepta o asemenea abordare, pe fondul unei culturi democratice precare şi în condiţiile în care clasa politică distruge sistematic ideea de stat al bunăstării.