Aceste economii, care asigură viaţa investitorului, trebuie ţinute toate în depozite bancare, chiar dacă nu apără banii nici de inflaţie, şi eventual în fonduri monetare de trezorerie scurtă (care păstrează rezerve importante în cash).
Plasa de siguranţă
Pentru a te gândi cu adevărat să faci primii paşi în investiţii trebuie mai întâi să economiseşti.
Şi nu este niciodată inutil de repetat că economiile pentru investiţii trebuie să fie peste cele de tip „plasă de siguranţă“, care asigură cheltuielile curente pe 6 + 12 luni.
Şi, cu certitudine, cel puţin economiile de tip „plasă de siguranţă“ trebuie ţinute în instrumente cu riscuri reduse (de tipul depozitelor bancare).
De aici începe, de fapt călătoria pe firul riscului: de la deosebirea greu sesizabilă dintre depozitele bancare şi fondurile mutuale monetare, care tot în depozite bancare fac plasamente. Chiar dacă fondurile monetare cele mai mari sunt administrate de filiale ale marilor bănci.
Începătorii prudenţi
Primii paşi în croaziera pe termen lung cu numele „Creşte riscul ca să creşti câştigul“ pot fi făcuţi de începătorii prudenţi după varianta „100% într-un produs venit-fix + equity“, propusă de analistul Vlad Nistor, de la BT Asset Management. Venit fix este şi dobânda, dar obligaţiunile şi toate categoriile de certificate sunt, generic, cunoscute ca instrumente cu venit fix.
Obligaţiunile de stat costă 10.000 de lei bucata, aşa că nici nu sunt accesibile decât prin fondurile mutuale. „Equity“ înseamnă acţiuni la bursă dar şi fonduri mutuale care au plasamente în acţiuni.
Nimeni, însă, cu scaun la cap nu fuge direct la Bursă cu banii din depozitele bancare, spun experţii care au răspuns sondajului Money.ro.
Aşa că pentru capitolul „equity“ sunt preferabile tot fondurile mutuale, dar cele diversificate, al căror risc urcă de la sub-categoria „echilibrate“, la „dinamice“ şi la „flexibile“ . „Echilibratele“ au voie să-şi pună doar 35% din resurse în acţiuni, „dinamicile“ – sub 60%, iar flexibilele peste 60%.
Proporţia de plasamente în obligaţiuni este mai mare în varianta lui Dan Nicu, directorul general al BRD Asset Management, dar numai prin fondurile de investiţii.
Pentru începătorul prudent, reţeta este „fonduri monetare 70-80% în lei şi valută, fonduri de obligaţiuni 20-30%“, aşa cum o vede Dan Nicu, care nici nu se mai opreşte la depozitele bancare, cu toate că lucreză pentru unul dintre cele mai mari grupuri bancare.
Acum doi ani, toţi profesioniştii (inclusiv administratorii de fonduri mutuale) recomandau începătorilor plasarea unei mari părţi a resurselor de investiţii doar în depozitele bancare. Cum vom vedea mai jos, în aceste vremuri, nici măcar profesioniştii nu-şi mai pun toţi banii în acţiuni.
Totuşi, în prezent, doar economiile „plasă de siguranţă“ (şi nici acelea toate) mai pot fi lăsate în depozite, care nu apără banii de inflaţie. De aceea, şi nu neapărat pentru că repondenţii noştri şi-ar lăuda marfa, mai toate reţetele pentru începători se învârt în jurul fondurilor mutuale.
Pe de altă parte, majoritatea începătorilor preferă să investească regulat sume mici, schemele de acest tip fiind specifice fondurilor mutuale, care încă nu .
Începători, categoria curaj moderat
Pentru începători ar fi mai bine să-şi aprecieze propriul curaj ca fiind cel mult moderat şi să-şi îndrepte 50-60% din banii strânşi pentru investiţii în fonduri monetare şi de instrumente cu venit fix, respectiv în fondurile diversificate, iar 40-50% în fonduri de acţiuni. Aceasta este varianta lui Dan Nicu, de la BRD AM.
Varianta lui Vlad Nistor este : „80% într-un produs venit-fix + equity“, 20% într-un produs de index“, zice Vlad Nistor de la BT AM.
Produsele de index sunt fonduri mutuale ale căror portofolii imită în mare parte pe cele ale unui indice bursier.
Sunt foarte comode pentru că ştii că performanţele lor urmează performanţele pieţei şi că stau puţin deasupra acestora, datorită proporţiei de resurse care sunt investite în alte active.
Sunt însă, cu alt nume, fonduri de acţiuni, adică aproape la fel de riscante ca înseşi acţiunile.
Curajoşii
Începătorii care au suficient nerv să se considere curajoşi pot încerca să-şi pună, gradual „până la 100% din resursele de investiţii (încăodată: nu şi cele de siguranţă, n.r.) în fonduri de acţiuni, cu expunere variată şi nu doar pe piaţa locală“, în varianta directorului general de la BRD AM.
Fondurile mutuale sunt preferabile şi pentru că nici nu este prea posibil să ajungi la Bursă cu bani relativ puţini.
O metodă de măsurare a propriei toleranţe la risc sună astfel: „Fiecare persoană îşi poate măsura foarte uşor nivelul propriu de toleranţă la risc. Îşi răspunde la întrebarea: Care este pierderea maximă pe care o pot accepta dintr-o sumă investită de 10.000 de lei“, dă un exemplu Răzvan Paşol, preşedintele casei de brokeraj Intercapital Invest.
Este vorba de fapt de nivelul de pierderi care nu îl împinge pe începător în panică, acest cel mai rău sfetnic bursier.
Pe de altă parte brokerul are motivele lui ca să propună un nivel aparent atât de mare pentru suma minimă pe care ar fi bine s-o ai ca să mergi la Bursă. Cu cât investeşti mai puţin, cu atât mai puţin câştigi şi, în plus, anumite cheltuieli nu se reduc odată cu sumele plasate.
Pentru comparaţie să redăm opinia lui Răzvan Paşol, potrivită celor care au un curaj întemeiat: „eu văd o alocare de 50-70% în acţiuni pentru investitorii profesionişti la acest moment (iar restul în fixed income – instrumente cu venit fix, n.r.), iar pentru investitorii începători, o alocare de 10-30% în acţiuni“.
Leu sau Euro?
Pe această temă părerile sunt împărţite.
Pe de o parte sunt specialişti care recomandă şi plasamentele în euro, dar pe termen mai lung şi numai adăugând condiţia să se obţină randamente mai mari decât dobânzile în euro şi decât inflaţia în zona euro. Iar reconversia în lei să fie planificată când aceasta va fi rentabilă.
Pe de altă parte, alţii spun că este preferabil ca toate plasamentele să fie făcute în lei, iar riscul eventualelor plasamente externe să fie atribuit profesionalismului administratorului.
De ce? Îi este suficient unui începător să se acomodeze cu riscul de piaţă în lei. Numai are nevoie şi de riscul valutar.
„Leul este pe o tendinţă de apreciere datorită diferenţialului de
dobandă faţă de zona euro ( se căştigă mai mult din dobânzile în lei decât din dobânzile în euro . n.r.)“, spune Vlad Nistor, analist la firma de administrare a investiţiilor BT Asset Management, din cadrul Grupului Băncii Transilvania.
Alte cauze pentru care este preferabil leul: „vânzările de euro ale statului din surse străine (FMI), pentru a-şi asigura necesarul de lei pentru cheltuielile curente, dar şi ieşire ţării din recesiune. Dacă euro ar fi stabil,... atunci o investiţie în moneda europeană este viabilă doar în condiţiile unei inflaţii ridicate în Romania, ca în prezent“, completează Vlad Nistor.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
