Ianuarie
Primul eveniment important al inceputului de an, Raliul Dakar, a fost onorat de prezenţa a doi români: Marcel Butuza, clasat al doilea la clasa Maraton şi pe 44 la general şi de Emauel Gyenes, care a ocupat locul 17 la general.
Tot în luna ianuarie, CSM Târgovişte câstiga Cupa României la baschet feminin, după 72-39 cu Sportul Studenţesc Bucureşti.
Naţionala de polo a României se clasează pe locul 8 la CE de la Eindhoven şi se califică la turneul preolimpic din Canada. La această competiţie, Serbia devine campioană, după 9-8 cu Muntenegru, iar Ungaria intră în posesia bronzului, după victoria cu 12-8 împotriva Italiei.
Alexandra Piscupescu ocupă poziţia 6 la turneul preolimpic de gimnastică ritmică, ratând calificarea pentru 0,9 puncte. Irina Deleanu, preşedintele federaţiei noastre acuză arbitrajul şi riscă o suspendare din partea forului internaţional.
Novak Djokovic şi Viktoria Azarenka triumfă la Australian Open. Sârbul îl invinge în finală pe spaniolul Rafael Nadal, iar belarusa pe rusoaica Maria Sarapova cu un sec 6-3, 6-0. La dublu, Robert Lindstedt-Horia Tecau sunt eliminaţi în semifinale de fraţii americani Bob şi Mike Bryan.
Ianuarie 2012 aduce patru clasări ale românilor în primii 10 la Jocurile Olimpice ale Tineretului de la Innsbruck - Austria, la skeleton, poziţia 4, bob 2 persoane, 6, sanie echipe, 8 şi patinaj viteză, 10.
Februarie
Alina Dumitru aduce în februarie o medalie de bronz de la Grand Slamul de judo din Paris.
Echipa feminină de tenis de masă a României ratează barajul pentru Grupa Mondială, după 1-2 cu Polonia.
La rugby însă, România învinge Portugalia cu 15-7, pe teren propriu, în returul Cupei Europene a Naţiunilor.
Balcaniada de schi, desfăşurată pe Valea Prahovei, a fost dominată de sportivii români, care au luat, cu o singură excepţie, toate medaliile.
Sorana Cîrstea este învinsă de rusoaica Maria Kirilenko, 2-6, 7-5, 4-6, în semifinalele turneului de tenis de la Pattaya-Thailanda.
La CM de sanie de la Altenberg-Germania stafeta României, compusă din Raluca Strămăturaru, Valentin Creţu şi Paul Ifrim ocupă locul 10, iar Ifrim şi Andrei Anghel se clasează pe 17, la dublu.
Steaua Bucureşti, eliminată din optimile Europa League de echipa olandeză Twente Enschede, după două înfrangeri cu 0-1, iar echipa masculină de handbal HCM Constanţa iîncheie pe ultimul loc parcursul în grupa C a Ligii Campionilor.
Nicolae Istrate-Florin Crăciun ocupă locul 12 la CM de bob de la Lake Placid, iar ştafeta de sanie a României nu reuşeşte mai mult decât poziţia 8 la Cupa Mondială.
Rezultate mai bune însă pentru Oltchim, în grupele Ligii Campionilor la handbal: 31-25, în deplasare, cu Krim Ljubljana, 30-21 cu Metz, 24-34 cu Buducnost Podgorica, ambele pe teren propriu, 26-26 în fieful lui Metz.
Naţionala de fotbal a României obţine un rezultat bun, 1-1, în amicalul cu reprezentativa Uruguayului, pe National Arena. Golul tricolorilor a fost înscris de Bogdan Stancu, în minutul 46.
Martie
Martie începe cu o dublă a handbalistelor noastre, în prima manşă a sferturilor Cupelor Europene: Oltchim Rm. Valcea - Krim Ljubljana 30-26, în Liga Campionilor şi HC Nimes - HSB Zalău 24-27, în Cupa EHF.
La CE de Lupte de la Belgrad, Estera Dobre (categoria 48 kilograme) câştigă al cincilea argint consecutiv. La această performanţă se adaugă două medalii obţinute de George Carpen, argint la 60 şi Ştefan Gheorghiţă, bronz la 84, greco-romane.
Doar două clasări în primii 10 la Europenele de Atletism indoor de la Istanbul: ştafeta feminină de 4×400 metri - locul 4 şi Esthera Petre - poziţia 7, la săritura în înălţime.
O bucurie vine din partea echipei feminine de volei CVM Tomis Constanţa, care merge în semifinalele CEV la volei, după 3-0 cu Galatasaray Istanbul.
Tot în luna mărţişorului, atleta Bianca Perie este medaliată cu argint la Cupa Europei de aruncări lungi, de la Barcelona: 68,74 la aruncarea ciocanului.
Fetele rămân pe poziţii şi la handbal, naţionala ţării noastre impunându-se în ambele manşe cu Serbia, în preliminariile CE: 29-27, 21-19.
HSC Miercurea Ciuc devine campioană la hochei pe gheaţă, 4-1 la general cu Corona Braşov.
De la Balcaniada de cros de la Darica-Turcia, România se întoarce cu 13 medalii, dintre care patru de aur, tot atâtea de argint şi cinci de bronz, iar echipa de rugby a României face scor cu Ucraina, 71-0 şi ocupă locul secund în Cupa Europeană a Naţiunilor, după Georgia.
Aprilie
În aprilie 2012, naţionala de polo a României învinge Brazilia la turneul preolimpic de la Edmonton şi ajunge la JO, dupa 16 ani.
Din păcate, Oltchim Rm. Valcea ratează calificarea în finala Ligii Campionilor la handbal feminin, fiind eliminată de Gyori Audi ETO (35-31, 23-31).
Şapte medalii la Balcaniada de marş de la Bucureşti, dintre care una de aur (Ana Rodean), trei de argint şi tot atâtea de bronz.
Echipa de Cupa Davis a României pierde cu 0-5 pe terenul Olandei în grupa 1 Euro-Africana. N-au jucat Victor Hănescu, Horia Tecău, Victor Crivoi, Marius Copil, care au boicotat decizia demiterii căpitanului nejucător Andrei Pavel de către conducerea Federaţiei.
La Europenele de haltere din Antalya, patru trofee: Razvan Martin – categoria 77 kilograme, aur la smuls, argint la aruncat şi total, Florin Croitoru – 62, argint la smuls.
Aur şi bronz la Mondialele Universitare de la Lodz, câştigate de Ancuţa Bobocel şi Roxana Bârcă.
Floretistul Radu Dărăban şi sabrera Bianca Pascu, calificaţi la JO, de la turneul preolimpic găzduit de Bratislava. Nu acelaşi lucru pentru boxeri şi luptători, care ratează prezenţa la JO de la Londra, în urma turneelor preolimpice.
Alina Dumitru – 48 kg, la al optulea titlu european la judo, Andreea Chiţu- 52 kg, la primul, în competiţia de la Celiabinsk – Rusia.
Mai
Luptătorii Alin Alexuc - categoria 96 kilograme, stilul greco-romane şi Rareş Chintoan-120, libere, se califică la Jocurile Olimpice, după turneul preolimpic de la Helsinki.
Sportul rege şi-a ales regina în luna mai. Atletico Madrid câştigă finala Europa League pe National Arena din Bucureşti, 3-0 cu Athletic Bilbao, prin golurile lui Falcao, în minutele 6, 23 şi Diego, 83.
CSM Targovişte cucereşte titlul de campioană la baschet feminin, impunându-se în faţa echipei CSM Satu Mare, cu scorul general de 3-0 (64-49, 70-62, după prelungiri, 65-59).
România obţine şase medalii la Europenele Feminine de Gimnastică de la Bruxelles, dintre care patru de aur: Sandra Izbaşa la sărituri, Cătălina Ponor, la bârnă, Larisa Iordache, la sol. O echipă compusă din cele trei, alături de Diana Bulimar şi Raluca Haidu.
Canoistul Iosif Chirilă obţine calificarea la JO la C1-1000 metri, în concursul preolimpic desfăşurat la Poznan.
Înotătorul Norbert Trandafir aduce României singura medalie europeană, un bronz, în proba de 50 metri liber.
La Nottingham, pugilistul Lucian Bute pierde primul meci la profesionism, categoria supermijlocie a versiunii IBF, în faţa britanicului Carl Froch.
Chelsea Londra castigă Liga Campionilor la fotbal, 5-4 (1-1), după prelungiri şi lovituri de departajare, împotriva lui Bayern Munchen.
Gimnaştii calcă pe urmele fetelor: patru trofee la întrecerile continentale găzduite de Montpellier, obţinute de Flavius Koczi, aur la sărituri, echipa, bronz şi juniorul Daniel Rădeanu, bronz la sol şi sărituri.
Iulie
Spania câştigă a doua oară consecutiv Campionatul European de fotbal, de data asta după un 4-0 sec, în finala de la Kiev, împotriva Italiei.
Dublul Robert Lindstedt-Horia Tecău pierde a doua finală la Wimbledon, 6-4, 4-6, 6-7 3, 7-6 5, 2-6 cu Jonathan Marray, Marea Britanie, Frederik Nielsen, Danemarca.
Echipa feminină de gimnastică a României câştigă triunghiularul de la Polivalentă cu Germania şi Italia.
La fotbal, Dinamo Bucureşti se impune în finala Cupei României Timişoreana, de pe National Arena, 6-4 (2-2), după prelungiri, cu CFR Cluj.
Doar două prezenţe în primele 10 la mondialele de atletism de la Barcelona, pentru juniori: Alina Rotaru, locul 5 la săritura în lungime (6,52 metri) şi Bianca Răzor, poziţia 6 la 400 metri, 52,20.
La seniori, 36 de medalii, dintre care nouă de aur, câştigate de atleţii români la Jocurile Balcanice, găzduite de localitatea turcă Eskisehir.
Pe 19 iulie este prezentat în faţa noului sediu al COSR lotul sportivilor şi tehnicienilor care va merge la Jocurile Olimpice de Vară de la Londra. Tenismanul Horia Tecău este port-drapelul României la festivitatea de deschidere a JO, din ziua de 27 iulie. România este reprezentată de 103 sportivi şi sportive.
Judoka Alina Dumitru - categoria 48 kilograme - aduce delegaţiei noastre prima medalie olimpică, argint, după aurul de la Beijing, fiind învinsă în finală de brazilianca Sarah Menezes.
August
Preliminarii ale Ligii Campionilor: CFR Cluj - Slovan Liberec 1-0, 2-1, Europa League: Steaua - Spartak Trnava 0-1, 3-0; FC Vaslui - Fenerbahce Istanbul 1-1, 1-4; Rapid - Heerenven 0-4, 1-0.
Tot în august, în urma unor partide amicale de fotbal: Dinamo - FC Barcelona 0-2, Slovenia - România 4-3.
Oltchim Rm. Vâlcea pierde finala Szabella Cup la handbal feminin: 27-29 cu FTC Budapesta.
Sportivii români obţin cel mai slab rezultat din ultimii 38 de ani la Jocurile Olimpice de Vară: nouă medalii, dintre care doar două de aur: tiristul Alin Moldoveanu, la puşcă aer comprimat şi gimnasta Sandra Izbasa, la sărituri. Au mai prins podiumurile echipa masculină de sabie, alcătuită din Rareş Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu, Alexandru Siriţeanu, judoka Corina Căprioriu - categoria 57 kilograme, halterofilii Roxana Cocoş şi Răzvan Martin, gimnasta Cătălina Ponor, la sol şi echipa feminină compusă din Ponor, Larisa Iordache, Diana Chelaru, Diana Bulimar. N-au luat medalii canotoarele Georgeta Andrunache – Viorica Susanu, kaiaciştii Liviu Dumitrescu – Victor Mihalachi, echipa feminină de spadă, atleţii şi luptătorii.
SUA ocupă primul loc în clasamentul neoficial pe medalii la Jocurile Olimpice: 104, dintre care 46 de aur, 29 de argint şi tot atâtea de bronz, urmată de China şi Marea Britanie, România aflându-se abia pe 27.
Play-off-ul cupelor continentale la fotbal: CFR Cluj - FC Basel 1-0, 1-0, Steaua - Ekranas Lituania 2-0, 3-0, FC Vaslui - Inter Milano 0-2, 2-2, Dinamo - Metalist Harkov 0-2, 1-2
Atletico Madrid se impune cu 4-1 în faţa celor de la Chelsea Londra, trei goluri fiind înscrise de uruguayanul Falcao, şi câstigă Supercupa Europei la fotbal.
În august, Octavian Bellu devine preşedintele Consiliului Naţional pentru Sport, subordonat ANST.
Mergem la tenis de câmp, la US Open, unde Sorana Cîrstea, Simona Halep şi Edina Gallovits trec de primul tur.
Adversarele echipelor noastre în grupele Ligii Campionilor şi Europa League: Manchester United, Sporting Braga, Galatasaray Istanbul pentru CFR Cluj, VfB Stuttgart, FC Copenhaga şi Molde.
Septembrie
Septembrie aduce aur şi argint pentru ciclistul Carol Eduard Novak din Miercurea Ciuc, la Jocurile Pralimpice de la Londra.
Rezultat bun pentru naţionala de fotbal a României: Estonia - Romania 0-2, în preliminariile CM de fotbal 2014, marcatori Torje, în minutul 55 şi Marica, 65.
Irina Begu câstigă primul turneu WTA, la Taskent.
Echipa de tenis a României învinge Finlanda cu 3-2, la Cluj-Napoca, în primul tur al zonei Euro-Africane a Cupei Davis.
Victorie şi înfrangeri la debutul noii ediţii a Ligii Campionilor la handbal feminin: Oltchim Rm. Vâlcea - Hypo Viena 30-25 şi Krim Ljubljana - U Jolidon Cluj 28-27.
CFR Cluj debutează cu o victorie în grupele Ligii Campionilor, învingând pe Sporting Braga în deplasare, 2-0, prin dubla lui Bastos din minutele 19 şi 34. Steaua încheie la egalitate, 2-2, pe terenul celor de la VfB Stuttgart.
Octombrie
CFR Cluj - Manchester United 1-2 în grupele Ligii Campionilor, marcatori Kapetanos în minutul 14, Van Persie 29, 49. Octombrie este o lună norocoasă pentru Steaua, în grupele Europa League. Echipa bucureşteană învinge cu 1-0 pe FC Copenhaga prin golul lui Nikolic, 84.
Nu acelaşi lucru îl putem spune despre HCM Constanţa, care pierde alte două meciuri în Liga Campionilor la handbal masculin: 27-37 cu MKB Veszprem, la Buzau şi 14-35 pe terenul echipei THW Kiel.
Ionel Dănciulescu (Dinamo Bucureşti) devine fotbalistul cu cel mai mare număr de meciuri în prima Divizie, 491, la partida cu Gaz Metan Mediaş, din ziua de 6 octombrie.
Naţionala feminină de handbal a României câştigă a 45-a ediţie a Trofeului Carpaţi, desfăşurată la Oradea.
În urma unui gol înscris de Grozav în minutul 43, Turcia - Romania 0-1, şi tricolorii prind curaj în preliminariile pentru CM de fotabl 2014.
La handbal, Oltchim Rm. Vâlcea - Hypo Viena 30-25 şi Krim Ljubljana-U Jolidon Cluj-Napoca 28-27.
România - Olanda 1-4, marcatori: Lens 29, Martins 29, Marica 40, Van der Vaart 45, din penalty şi Van Persie 86.
Medalii europene, de aur şi de bronz, la tenis de masă, pentru Daniela Dodean-Elizaveta Samara, la dublu şi Adrian Crişan, la individual.
Rezultate bune şi în cupele europene de fotbal: Galatasaray Istanbul - CFR Cluj-Napoca 1-1 şi Steaua - Molde 2-0.
Lionel Messi de la FC Barcelona primeşte a doua oară consecutiv Gheata de Aur.
Bucurie şi în handbalul masculin: Slovenia - România 34-26 în preliminariile Europenelor.
De notat şi cele trei medalii la Mondialele de popice de la Leszno-Polonia: Petruţ Mihalcioiu - aur la individual clasic, Ioana Vaidahazan - bronz la individual combinat şi Nicolae Lupu-bronz la individual clasic.
Noiembrie
În preliminariile Europenelor de handbal masculin, România este învinsă de Islanda 30-37, la Piatra Neamţ.
Una caldă, una rece în grupele Ligii feminine a Campionilor la handbal: Oltchim Rm. Vâlcea - Randers HK 27-23, Podravka Koprivnica – U Jolidon Cluj-Napoca 28-21.
România - Ungaria 9-12 şi Rusia - România 13-14, după prelungiri, în Liga Mondială de polo.
CFR Cluj - Galatasaray Istanbul 1-3, în Liga Campionilor, Molde - Steaua 1-2, în Europa League.
La handbal, Hypo Viena-Oltchim Rm. Vâlcea 24-25, U Jolidon Cluj-Napoca - Krim Mercator Ljubljana 23-31.
România învinge Belgia într-un meci amical de fotbal 2-1, goluri Benteke, în minutul 22, Maxim, 32 şi Torje, 66 din penalty.
HCM Constanța-Atletico Madrdid, 23-28, în Liga Campionilor la handbal masculin.
Bucurie pentru România: Oltchim Rm. Vâlcea încheie neînvinsă grupa Ligii Campionilor, după 30-28 cu SV Buxtehuder. Însă U Jolidon Cluj-Napoca, fără victorie, la capătul unei evoluții bune pe terenul liderului Gyori Audi ETO, 28-31.
CFR Cluj-Sporting Braga 3-1, Steaua-VfB Stuttgart 1-5, în cupele europene.
Sferturile Cupei României la fotbal: Petrolul Ploiești – Concordia Chiajna 2-1, Ceahlăul Piatra Neamț – Oțelul Galați 2-0, CFR Cluj – Dinamo 2-1, Rapid – Astra Giurgiu 2-3, ambele după prelungiri.

