money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Retrospectiva concedierilor si inchiderilor de fabrici de subansamble auto la sfarsitul lui 2008

Publicat la 30.12.2008, 00:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Retrospectiva concedierilor si inchiderilor de fabrici de subansamble auto la sfarsitul lui 2008

Pirelli Tyres Romania, filiala locala a producatorului italian de anvelope premium Pirelli, a oprit productia la fabrica de la Slatina pentru trei saptamani, timp in care a trimis angajatii la cursuri de specializare timp de doua saptamani si in somaj tehnic, o saptamana. Compania are circa 1.000 de angajati in Romania.

Un alt producator de anvelope, Continental, a anuntat ca va inchide in luna decembrie fabricile pentru pana la 12 zile, pentru ajustarea productiei la cerere. Compania are circa 5.000 de salariati la fabricile din Romania.

Michellin Romania a luat masuri similare, trimitand in somaj tehnic pentru doua saptamani un numar de 1.600 de angajati din cei 4.000 cati are in Romania.

La randul sau, furnizorul de cablaje si de instalatii de aer conditionat pentru Dacia, compania franceza Valeo a anuntat ca va reduce circa 5.000 de locuri de munca la fabricile din intrega lume, masura care ar putea afecta si pe cei circa 500 de angajati de la fabrica de la Mioveni.

Producatorul de sisteme electrice si de interior pentru automobile, Lisa Draexmaier va concedia, in primele trei trimestre ale anului viitor, 200 de angajati de la fabrica din Hunedoara, circa 10% din numarul total al salariatilor. Compania va trimite in somaj tehnic pentru 3-5 saptamani cei 17.500 de angajati pe care ii are la cele 5 fabrici din Romania.

La randul ei, firma Subansamble Auto din Pitesti a concediat, de la 1 decembrie 2008, 800 din cei 3.600 de angajati de la unitatile din Pitesti, Craiova, Campulung Muscel si Curtea de Arges, ca urmare a reducerii cererii atat pentru Uzina Dacia cat si in cazul pertenerilor externi.

Producatorul de volane pentru masini premium, Takata Petri Romania, din Arad a luat decizia de a trimite in concediu fara plata o zi pe saptamana, toti cei 4.510 angajati, in vreme ce furnizorul de cablaje Leoni Wiring Systems Romania a decis sa disponibilizeze 10% din cei 5.125 de angajati. Un alt producator de cablaje, SEWS Romania a decis sa renunte la 1.000 de salariati, din cei 5.135 de angajati prin disponibilizari voluntare, in vreme ce Yazaki, care activeaza in acelasi domeniu a anuntat ca renunta la 120 de salariati, reprezentand 10% din personal.

Producatorul de lampi Elba Timisoara a anuntat ca va trimite in somaj tehnic peste 400 de angajati reprezentand circa o treime din numarul total de salariati, pe cand UAMT Oradea va aplica aceeasi masura pentru 15% din cei aproape 600 de angajati.

Printre companiile care au depus notificari la Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca pentru disponibilizari de personal se numara si Eybl Automotive Romania, filiala a concernului austriac Eybl International AG.

 


 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite