money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Reuniune de criză joi, la Bruxelles, pentru soluţionarea crizei gazelor

Publicat la 08.01.2009, 06:23:15

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Reuniune de criză joi, la Bruxelles, pentru soluţionarea crizei gazelor

 

Rusia a cerut Ucrainei să îşi plătească datoriile către Gazprom, evaluate la peste 2 miliarde de dolari, şi să accepte noul tarif pentru gaze, de 250 de dolari pentru mia de metri cubi. După ce, anul trecut, a plătit un tarif de 179 de dolari, Kievul a refuzat cererea Moscovei, motiv pentru care Gazprom şi-a ridicat pretenţiile la 418 dolari, mai aproape de preţul de aproape 500 de dolari pe care îl plătesc ţărilor europene.

Ucraina a replicat, solicitînd un tarif mai mare pentru gazele tranzitate spre Europa. Pe acest fond, criza s-a acutizat. Rusia a ajuns să taie complet livrările de gaze, acuzând Kievul că îşi asigură consumul furând din conducte. Decizia a afectat întreaga Europă, din Bulgaria până în Franţa şi Italia. Din acest punct pleacă astăzi discuţiile dintre reprezentanţii celor două părţi, mediate de membrii Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European.

Reuniunea de la Bruxelles a fost precedată, noaptea trecută, de alte tatonări. Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko l-a sunat pe omologul său rus Dmitri Medvedev, propunându-i înfiinţarea unei comisii mixte, cu observatori europeni, care să medieze conflictul. Preşedintele rus a replicat însă dur, declarând că Gazprom nu va relua furnizarea gazului până ce Kievul nu va accepta noile condiţii contractuale.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite