money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Reuniune ministerială pentru sectorul auto, astăzi, la Bruxelles

Publicat la 15.01.2009, 14:18:42

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Reuniune ministerială pentru sectorul auto, astăzi, la Bruxelles


Comisia Europeană a convocat toate statele Uniunii Europene la o reuniune ministerială pe tema înrăutăţirii situaţiei din sectorul auto. Se discută măsurile existente sau viitoare la nivel naţional şi mai ales nevoia de coordonare la nivel european, anunţă oficialii Comisiei. Piaţa auto a fost grav afectată de criza financiară mondială, care a determinat o scădere drastică a cererii de maşini.

Vânzările de autoturisme noi în Europa au scăzut cu 7,8% anul trecut, cel mai accentuat declin din ultimii 15 ani, conform datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile. După ce în noiembrie reculul fusese de 25,8 procente, în ultima lună a anului acesta s-a temperat uşor la 17,8%. Multe dintre statele europene au aprobat sau analizează măsuri de susţinere a sectorului dar unele dintre acestea nu sunt pe placul Bruxellesului.

România a decis să tripleze taxa auto pentru maşinile vechi pentru a încuraja vânzările de maşini noi, dar semnalele Comisiei Europene nu au fost pozitive. Franţa direct interesată din cauza marilor producători Renault şi Peugeot Citroen a luat şi ea unele măsuri, precum acordarea de prime de casare şi împrumuturi cu dobândă redusă, dar avea şi alte iniţiative la care a renunţat din cauza limitărilor impuse de Comisia Europeană.

Pe 20 ianuarie, guvernul francez a prevăzut o reuniune cu actorii sectorului pentru găsirea unor măsuri de susţinere suplimentară. Potrivit presei franceze, guvernul de la Paris examinează un vast plan de sprijinire a Renault pentru depăşirea crizei, dar ar putea cere, în schimb, companiei să renunţe la acordarea de dividende în acest an.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite