money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Revan Com a făcut plângere penală împotriva a doi membri CNVM

Publicat la 25.11.2008, 14:10:47

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Revan Com a făcut plângere penală împotriva a doi membri CNVM
Urmărește money.ro pe Google News

 

Conducerea CNVM este acuzată de către societatea Revan Com că nu a făcut public şi nu a luat măsuri împotriva celui mai mare prejudiciu din istoria celor cinci societăţi de investiţii. Acesta constă în pierderi de zeci de milioane de euro pe care SIF Moldova şi implicit acţionarii sunt obligaţi să le suporte în urma garanţiilor prin care s-au girat credite de la Bancorex.

Potrivit societăţii care a depus plângerea penală, frauda s-a realizat prin contribuţia premeditată a conducerii SIF2 la acea dată şi care se află, şi în prezent, în fruntea societăţii de investiţii şi anume Costel Ciocea şi Alexandru Matei. În plângere se arată că CNVM putea determina vinovaţia acestora dar nu a făcut nimic.

SIF Moldova si AVAS au incheiat in 2003 un protocol care prevedea plata eşalonată a sumei reprezentand o parte a garanţiilor acordate de Fostul Fond al Proprietatii Private (FPP) Moldova - actual SIF Moldova - pentru o serie de credite nerambursate.

FPP II a acordat garantii pentru mai multe imprumuturi luate de o serie de societati private de la mai multe banci. In conditiile in care societatile nu au mai restituit banii, societatea de investitii financiare SIF Moldova, succesoarea FPP a fost obligată sa restituie banii.
SIF Moldova a contestat însă în instanţă valabilitatea acestor bilete la ordin iar unele au fost chiar anulate.

Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB

 

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite