În penultima sesiune de tranzacţionare a lunii în curs şi implicit a scadenţei septembrie piaţa la termen s-a caracterizat printr-o lichiditate foarte ridicată. Au fost înregistrate 19.613 contracte futures şi options din 2036 tranzacţii cu o valoare aferentă de peste 38,5 milioane de lei. Unul din argumentele majore ale acestei desfăşurări a fost revenirea la tranzacţionare a derivatelor ce au ca active suport acţiunile “Băncii Transivania”, care au lipsit până ieri datorită majorării capitalului social al băncii. Obişuite ale “înălţimilor” DETLV au revenit în forţă revendicând 30,5 % din rulajul zilei, cotă ce le-a asigurat poziţia întâi în clasamentul zilei. “Apetitul investitorilor de a tranzacţiona DETLV s-a simţit din plin, aproximativ 6 milioane de acţiuni fiind transferate la randamente deosebit de atractive faţă de piaţa spot. Arbitrajorii s-au putut bucura ieri de randamente de 11% pentru sfârşitul anului si 19 % pentru scadenţa la 6 luni, profituri superioare oricăror plasamente bancare” a declarat un broker din piaţă.
Şedinţa de ieri a fost una majoritar “verde” derivatele tranzacţionate închizând pe plus. Numărul poziţiilor deschise a continuat să indice atractivitatea de care se bucură scadenţa decembrie pentru care acesta a crescut cu 3436 deschideri, până la borna de de 111.526 ce reprezintă 57,39 % din totalul futures. Alături de DETLV s-au mai aflat în aria maximă de interes încă două instrumente derivate din sectorul financiar, deja obişnuitele DESIF 2 şi DESIF 5.
La finalul zilei derivatele ce au ca active suport acţiunile TLV au dobândit statutul de lider cu aproape 6000 contracte realizate. Dintre acestea scadenţa de la finalul anului a beneficiat de 2589 iar cea din martie 2007 de 2891. La închidere DETLV scadenţa decembrie 2006 se apreciaseră cu 0,0603 lei/titlu fiind cotate la 1,1494 lei/acţiune iar DETLV martie 2007 cu 0,039 lei/acţiune fiind cotate la 1,2489 lei/acţiune. Pentru scadenţa curentă DETLV au beneficiat de o creştere de 0,0224 lei/acţiune, fiind cotate la 1,054 lei/titlu.
Pe locul secund ca lichiditate s-au clasat DESIF 2 Moldova cu peste 5800 contracte din care 5309 pentru scadenţa decembrie. DESIF 2 au închis la 2,4179 lei/titlu pentru septembrie 2006 şi la 2,563 lei/titlu pentru decembrie 2006 cu aprecieri de 0,0379 şi 0,0345 lei. Pentru martie 2007 DESIF 2 valorau 2,729 lei/titlu cu o apreciere de 0,0189 unităţi.
DESIF 5 Oltenia au ocupat locul trei cu 4390 contracte transferate din care ponderea cea mai mare a revenit scadenţei decembrie. Pentru septembrie DESIF 5 au fost cotate la 2,8735 lei/titlu, cu o creştere de 0,0055 lei iar pentru decembrie la 3,1349 lei/titlu, cu o apreciere de 0,0198 lei. Pentru prima scadenţă din 2007 DESIF 5 valorau 3,3279 lei/acţiune, creşterea contabilizată ajungând la 0,0079 lei/titlu iar pentru iunie acelaşi an 3,4 lei/ titlu în ascensiune cu 0,05 lei.
Pentru septembrie un euro a fost cotat la 3,5498 lei, în staţionare.
Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri, Sibiu. 28.09.2006
Revenire in forta a DETLV
Publicat la 28.09.2006, 18:31:55
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
