Adevărul: Controlul averilor, o amnistie fiscală indirectă. Consultanţii în taxe şi impozite spun că cei care îşi declară averile începând cu 1 ianuarie 2011 nu vor mai putea fi traşi la răspundere de Fisc pentru veniturile nedeclarate înainte de această dată. Autorităţile instituie o amnistie fiscală de la 1 ianuarie 2011, numai că, potrivit experţilor, o fac fără să aplice o taxă, aşa cum a făcut Italia. Legea privind controlul averilor este, potrivit consultanţilor fiscali, una de bun augur din punctul de vedere al unificării fiscale. Dar punerea ei în practică poate fi dificilă, în condiţiile în care normele de aplicare nu au fost încă publicate. Fără acestea, oricum ar privi noua lege, experţii în taxe şi impozite spun că statul instituie, în mod indirect, o amnistie fiscală. Din păcate, aceasta a fost abordată - în state ca Italia - ca o măsură anticriză şi asumată din punct de vedere politic. În România, premeditat sau fără să intuiască efectele, guvernanţii o aplică fără să primească nimic în schimb.
ZF: "Campionii" Bursei şi-au revenit mai repede decât economia. Primele 10 companii nefinanciare de pe Bursă au raportat anul trecut afaceri în creştere faţă de 2009, lideri fiind firmele din industrie, energie şi farma. Creşterea consumului de energie electrică şi gaze naturale pe fondul revenirii producţiei industriale, avansul puternic al exporturilor, dar şi creşterea preţului petrolului şi al metalelor pe pieţele internaţionale au făcut ca primele zece mari companii de pe Bursă să raporteze anul trecut afaceri în creştere, deşi per ansamblu economia a avut al doilea an de scădere.
EVZ: De ce statul român este un prost administrator. În spatele sintagmei "management neperformant" se ascund, de fapt, traseismul politic şi corupţia. Descăpuşarea poate avea loc doar dacă vor fi aduşi directori noi din domeniul privat. Majoritatea companiilor cu capital de stat din domeniile-cheie ale economiei înregistrează pierderi de mulţi ani. Deşi fiecare guvern admite faptul că acestea au un management defectuos şi că sunt "căpuşate" de diverse firme pe filieră politică, lucrurile rămân în mare parte neschimbate.
Gândul: TOP 10 AL CELOR MAI AMENDAŢI ŞOFERI DIN ROMÂNIA. Cine este românul care a reuşit performanţa să ia săptămânal o amendă. Un şofer profesionist, un medic stomatolog şi un şomer din Constanţa domină topul amenzilor date de Poliţia Rutieră anul trecut. Dintre cei aproape trei
milioane de şoferi amendaţi în 2010, zece se detaşează prin numeroasele sancţiuni primite. Şoferul "profesionist" de pe primul loc a strâns anul trecut peste 70 de amenzi. În medie, în fiecare săptămână a fost sancţionat de agenţi.
Capital: Ce salarii au IT-iştii. Un inginer de software care lucrează pentru IBM, Foursquare, AOL are un venit anual de 95.564 de dolari, în timp ce un angajat pe aceeaşi poziţie la Amazon sau Microsoft are, în America, un venit de 97.483 de dolari. Cei mai bine plătiţi ingineri de software sunt cei angajaţi la Apple, Facebook, Twitter şi Google, unde salariul mediu anual este de 102.766 de dolari.
România liberă: Băncile încep lupta pentru fermieri. Prefigurata criză alimentară mondială readuce în atenţie sectorul agricol. Doar săptămâna aceasta băncile au lansat două produse dedicate fermierilor. Sectorul agricol ar putea fi unul dintre cele mai profitabile din România, în contextul în care preţul alimentelor creşte de la o zi la alta. Până a ajunge însă să producă pe suprafeţe importante, fermierii au nevoie de finanţare. Chiar dacă Uniunea Europeană oferă fonduri substan¬ţiale, aceşti bani nu pot fi accesaţi fără cofi¬nanţare (un aport al fermierului). Aici intervin băncile care, cel puţin în ultimul an, au lansat mai multe produse dedicate fermierilor şi sectorului IMM.



