ZF: Începe furtuna RCA pe piaţa asigurãrilor. Cei aproape 1,5 milioane de şoferi care îşi reînnoiesc poliţele de răspundere civilă auto în perioada decembrie-ianuarie pot obţine reduceri ale primelor de până la 25% sau pot achita contravaloarea poliţei în rate. Între 30 şi 40% din poliţele RCA expiră în această perioadă. Asigurările RCA reprezintă o piaţă de peste 500 mil. euro, însemnând o treime din totalul pieţei de asigurări generale. Valoarea unei poliţe pentru o maşină cu o capacitate cilindrică de 1.600 de centimetri cubi deţinută de un şofer cu vârsta de peste 30 de ani porneşte de la circa 450 de lei şi poate depăşi 600 de lei, potrivit datelor furnizate ZF de companiile de asigurări.
Adevărul- Şeful Dacia: viitorul poate rezerva multe surprize. Poate o decapotabilă sau un vehicul electric. Şeful Dacia consideră că cele două mărci ale grupului francez nu se canibalizează, aşa cum s-a întâmplat cu Skoda şi Volkswagen. El promite că lucrează la „ceea ce înseamnă viitor pe piaţa auto“. Şeful de la Dacia pledează pentru continuarea programului „Rabla“ şi spune că viitorul poate rezerva orice surprize, inclusiv un automobil electric ori o decapotabilă marcă proprie.
Gândul: Drumul către o rată mai mică. Când nu e bine să-ţi refinanţezi împrumutul. Refinanţarea creditului este o soluţie la care apelează mulţi români. Metoda nu este recomandată în primii ani de derulare a creditului. Tot mai mulţi români cu credite luate în anii trecuţi se duc la bancă pentru a-şi refinanţa împrumuturile. Unii vor să plătească o rată mai mică, alţii doresc o suplimentare a creditului iniţial. Specialiştii avertizează însă că refinanţarea nu este avantajoasă pentru client dacă se face în primii ani de la contractarea creditului. Băncile pot refinanţa orice tip de împrumut, indiferent de monedă, de la cele de nevoi personale şi de achiziţie până la credite auto şi carduri de credit sau overdrafturi(descoperit de cont, n.r.).
Capital: Ce nu ştiai despre McDonalds. Dacă vrei să găseşti o companie mai "universală" decât grupul american McDonald's, nu vei găsi. Jurnaliştii de la businessinsider.com au pus cap la cap o serie de cifre surprinzătoare despre lanţul american de fast food, probabil cel mai cunoscut brand din lume. 1- McDonald's este un lanţ de magazine care ar mai avea doar 76 de ţări în care nu a intrat şi pe care ar urma să le colonizeze în viitor. 2- Numărul zilnic de clienţi în 2008 a fost de 58 de milioane de persoane, echivalent cu populaţia statelor americane Texas şi California.
EVZ: Cum să lichidezi un SRL. EVZ vă sfătuieşte să luaţi legătura cu un lichidator care să poata face demersurile necesare lichidării SRL-ului. De regulă, procesul presupune parcurgerea etapelor de dizolvare şi de radiere din Registrul Comerţului. În cazul în care nu există elemente patrimoniale ce se pot împărţi (stocuri, mijloace fixe, creanţe, datorii) se poate face dizolvare fără lichidare şi în acest ultim caz nu mai este nevoie de lichidator, ci doar de expert contabil.



