România liberă: Cum să-ţi creşti valoarea maşinii. Cel mai scump minut din viaţa ta este cel în care ieşi cu maşina nou-nouţă pe poarta dealerului. Există însă câteva modalităţi prin care pierderea financiară poate fi redusă.
Sfaturi pentru a reduce pierderea financiară
1. Cumpără mai degrabă o maşină mică mai bine motorizată şi cu mai multe dotări decât una mare cu puţine dotări. Nu doar că te vei bucura de ele, dar clienţii apreciază o maşină second-hand cât mai bine dotată. Nu exagera totuşi cu opţiunile şi evită motoarele cu cilindree prea mare, acestea vor fi impozitate foarte mult în viitor.
2. Orientează-te spre modelele care au căutare pe piaţă şi care fac volume relativ însemnate de vânzări. Dacă alegi o marcă puţin cunoscută sau un model foarte de nişă, vei găsi mai greu cumpărători. Dimpotrivă, caută modele care îşi menţin bine valoarea în perioada cât vrei să păstrezi maşina.
ZF: Cine sunt magnaţii care deţin 1.000 ha la nord de Bucureşti. Au mizat milioane de euro pe "cea mai verde parte a Capitalei", "zona în care se mută centrul Bucureştiului", situată în apropierea aeroporturilor şi a viitoarei autostrăzi către Valea Prahovei şi Braşov, cea mai populară destinaţie de weekend pentru bucureşteni. Între timp, "s-a stins lumina" şi în nord!Becali, Popoviciu sau Ţiriac, numeroşi investitori străini, dar şi antreprenori care au început afacerile în alte domenii, precum Marius Ivan sau Lorand Szarvadi. Ce au în comun toţi aceştia? Fac parte din grupul celor mai mari proprietari de terenuri din nordul şi zona adiacentă a Bucureştiului, investitori care au în proprietate peste 1.000 de hectare de teren, echivalentul unui oraş precum Alexandria sau de două ori cât suprafaţa Urziceniului.
Gândul: Politicienii români s-au certat o noapte întreagă cu „contabilii” de la FMI. Ministrul de Finanţe a aflat, cu surprindere, abia a doua zi ce i se pregăteşte cotei unice. "Nu ştiu ce a discutat coaliţia: acolo sunt lideri politici", a spus Gheorghe Ialomiţianu, care a aflat de la gândul ce s-a negociat. Surse politice au declarat pentru gândul că Adriean Videanu le-ar fi cerut reprezentanţilor FMI să înţeleagă că aici e o "cultură organizaţională diferită". FMI nu este de acord cu reducerea cotei unice sau cu creşterea salariului minim pe economie, refuzând propunerile cu care premierul Boc şi liderii coaliţiei s-au prezentat marţi seara la discuţii. Negocierea purtată pe un ton tensionat între cele două părţi s-a soldat doar cu o posibilă concesie: reducerea contribuţiei pe salarii de la 44,4% la 41%. Paradoxal, întreaga discuţie s-a purtat fără ştiinţa ministrului de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu aflând a doua zi ce s-a discutat la negocieri.
Capital: Veniturile salariale mai cresc doar în vânzări şi distribuţie. Potrivit unui studiu publicat luna aceasta, valoarea primelor acordate în mediul privat a crescut cu aproape 50% în ultimul an. Nu este o glumă, ci un semnal limpede că metodele de remunerare a angajaților sunt pe punctul de a se schimba dramatic.
Adevărul: Populaţia trebuie informată că energia regenerabilă este extrem de costisitoare, spune Asociaţia Furnizorilor de Energie din România. Facturile la energia electrică ar putea creşte cu 6% anul viitor, întrucât mai multe parcuri eoliene vor fi puse în funcţiune. Energia produsă din surse regenerabile este foarte scumpă, pentru că implică investiţii mari, iar consumatorii finali sunt cei care vor plăti şi acest lucru trebuie spus foarte clar, susţine Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).
EVZ: Planurile BNR cu dobânda-cheie, date peste cap de guvernul Boc. Diminuarea TVA pentru alimentele de bază de la 24% la 5%, măsură votată săptămâna trecută în parlament şi de unii miniştri ai guvernului Boc, suprapusă cu majorarea TVA începând cu 1 iulie 2010, care a condus la o inflaţie de peste 7 puncte procentuale, a încurcat planurile de aplicare a politicilor macroeconomice pe care Banca Naţională a României (BNR) le avea în plan.
Revista presei 28.10.2010 - Cine sunt magnaţii cu 1.000 ha la nord de Bucureşti şi cum să-ţi creşti valoarea maşinii
Publicat la 28.10.2010, 05:28:52
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
