money.ro
Actualitatemoney.ro

Revista presei economice internaţionale, 11 aprilie 2008

Publicat la 11.04.2008, 06:21:31

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Revista presei economice internaţionale, 11 aprilie 2008
„Băncile trag în jos indicii europeni”, este unul dintre titlurile din Financial Times. Analiştii de la Deutsche Bank au recomandat „vânzare” pentru acţiunea Erste Bank şi au invocat expunerea băncii la pieţele din România şi Ungaria. Erste s-a numărat printre cei mai mari perdanţi ai indicelui Eurofirst 300, cu un minus de 3,7 procente, până la nivelul de 41,75 de euro. Analiştii Deutsche au apreciat că: „Cele două ţări reprezintă 27% din veniturile Erste iar datele şi evoluţiile recente relevă că din punct de vedere economic, politic şi al sistemului bancar, climatul s-ar putea înrăutăţi”

„Zona euro, ameninţată de criza creditelor”, este un alt titlu din Financial Times. Turbulenţele de pe pieţele financiare ar putea să dureze mai mult decât aşteptările iniţiale iar impactul asupra economiei din zona euro ar putea fi mult mai important, a avertizat ieri Banca Centrală Europeană. Preşedintele BCE, Jean Claude Trichet, a ţinut totuşi să sublinieze că principala preocupare pentru instituţia pe care o conduce rămâne inflaţia, motiv pentru care dobânda de referinţă a rămas neschimbată. Preşedintele Băncii Centrale a fost la un pas de a condamna recentele mărire de salarii din sectorul public german care, ar putea avea efecte inflaţioniste. El a mai spus că inflaţia din zona euro ar putea reveni în limitele ţintei de 2% în următoarele 18 luni. Trichet a mai afirmat că operaţiunile de sporirea lichidităţii din piaţă vor continua, fără să ofere însă detalii referitoare la noi măsuri.

Tot de aici mai aflăm despre decizia Lehman Brothers de a lichida trei dintre fondurile sale, în valoare totală de 1 miliard de dolari sau despre acordul pe care China l-a încheiat ieri cu Quatarul pentru livrarea de gaz natural lichefiat. Astfel, Petrochina va cumpără 3 milioane de tone de gaz natural lichefiat pe an de la Qatar şi Royal Dutch Shell, pe o perioadă de 25 de ani. Analiştii sunt de părere că valoarea tranzacţiei s-ar putea ridica la 60 de miliarde de dolari.

"Reducere de dobândă până la 5%, pe fondul crizei creditelor", titrează The Guardian. Comitetul de politică monetară al Băncii Angliei a redus ieri dobânda de referinţă cu un sfert de procetn, pentru a contracara efectele crizei globale a creditelor şi disfunţionalităţile din piaţa ipotecară. În anticiparea măsurii, lira sterlină s-a depreciat până la un nivel minim record faţă de euro, şi anume 80.2 p pentru un euro.

Din cotidianul austriac Wirtschaftsblatt aflăm despre preluarea firmei de salubrizare din Miercurea Ciuc, SC Huron srl, de către compania austriacă de profil AVE, parte a concernului de stat Energie AG. Tranzacţia a fost semnată ieri la Bucureşti şi părţile au convenit să nu facă publică suma. Societatea Huron are aproximativ 100 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 1,8 milioane de euro.

„Tranzacţia OTE ar putea duce la formarea unui gigant telecom”, titrează cotidianul The Wall Street Journal. Planurile Deutsche Telekom de preluare a controlului în operatorul din Grecia ar putea duce la formarea unui gigant pe piaţa telefoniei din Balcani, piaţa cea mai dinamică a teledomunicaţiilor din Europa. În cadrul tranzacţiei, care ar urma să fie anunţată în următoarele două săptămâni şi care îi are ca actori pe Deutsche Telekom, statul grecesc şi grupul de private equity Marfin Investment Group, nemţii urmează să plătească 2,9 miliarde de euro pentru 25% plus o acţiune din Hellenic Telecommunications Organization S.A, sau OTE.

„Microsoft rămâne favorită în lupta pentru Yahoo” este un alt titlu din Wall Street Journal. Directorii Yahoo s-au întâlnit pentru a discuta alternative la o preluare din partea Microsoft. Foarte mulţi apropiaţi ai companiei cred însă că cea mai probabilă variantă ar fi o tranzacţie cu gigantul din Seattle, fără contribuţia NewsCorp. Altă posibilitate luată în calcul este integrarea AOL în Yahoo, în urma căreia concernul Time Warner ar urma să preia o participaţie de 20% din Yahoo.

Tot din The Wall Street Journal aflăm despre ultimul sondaj de prognoză efectuat de Wall Street Journal. Majoritatea repondenţilor cred că Statele Unite se află deja în recesiune şi aproape trei sferturi consideră că economia va scădea în continuare. De asemenea, 80% dintre cei chestionaţi se declară de acord cu modul în care FED-ul a gestionat situaţia Bear Sterns.

ABN sistează operaţiunile ipotecare din Germania, titrează în exclusivitate Handelsblatt. Criza financiară face noi victime printre operatorii ipotecari europeni. Începând cu 22 aprilie, ABN AMRO Hypotheken Gruppe, AAHG, îşi va închide porţile în Germania.Informaţiile obţinute de Handelsblatt au fost confirmate de directorul reprezentanţei din Germania, Walter Capellmann. Motivele care au stat la baza acestei decizii sunt costurile mari de refinanţare."Nu am fi crezut niciodată că în calitate de jucător important vom fi afectaţi în asemenea măsură de criză", a declarat Capellmann. Creditele figurează în bilanţurile AAHG, riscurile de neperformanţă au fost asigurate prin contracte swap pe piaţa de capital. "Însă şi această asigurare a devenit foarte scumpă, aşa încât dobânzile pentru clienţi ar fi trebuit să urce până la 8,5 sau 9 procente", a mai spus Capellmann.

"O nouă propunere pentru Air France KLM în cazul preluării Alitalia", este un alt titlu din Handelsblatt. Guvernul de la Roma vrea să readucă liderul mondial în domeniu la masa negocierilor. După discuţii îndelungi cu sindicatele, executivul este pregătit să vină cu o nouă propunere săptămâna viitoare.

De la secţiunea economică a cotidianului The Times aflăm despre cursa dintre EDF şi RWE pentru preluarea British Energy. Înainte de expirarea termenului limită pentru depunerea ofertelor, Electricite de France pregăteşte o propunere de peste 700 de pence pe acţiune, asta după ce în această săptămână, cotidianul Financial Times cita surse potrivit cărora RWE ar fi înaintat o propunere situată în jurul acestei valori. Evoluţia extrem de pozitivă a cotaţiilor British Energy din ultimele săptămâni au generat ezitare în rândul potenţialilor ofertanţi.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite