money.ro
Actualitatemoney.ro

Revista presei economice internaţionale, 16 aprilie 2008

Publicat la 16.04.2008, 04:41:54

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Revista presei economice internaţionale, 16 aprilie 2008

"UBS se luptă pentru reputaţie", titrează Financial Times. Pentru cea mai mare bancă din Elveţia vor urma ani întregi de străduinţe pentru a putea recâştiga reputaţia pierdută în urma crizei creditelor. Acesta a fost avertismentul venit de la noul preşedinte al Consiliului de Administraţie, Peter Kurer. "Nu trebuie să ne amăgim", a declarat Kurer. "Nu putem să ne prefacem că reputaţia noastră nu a fost afectată. Din experienţă, putem pleca de la premisa că acest lucru se poate repara în doi sau trei ani". Numirea lui Kurer a stârnit nemulţumire în rândul multor investitori, printre care şi fostul şef al UBS, Luqman Arnold, cel care nu demult a anunţat că deţine controlul asupra a 0,7" din acţiunile băncii.

"Cei mai mari exportatori de grâne opresc vînzările în afara graniţelor", este un alt titlu din Financial Times. Criza alimentelor la nivel global a căpătat ieri noi accente dramatice după ce Kazakhstanul, unul dintre cei mai mari exportatori de grâu, şi-a sistat livrările către parteneri externi. Şi Indonezia a luat măsuri similare şi a interzis agricultorilor să mai vândă în afara graniţelor. Ca urmare, preţul la orez a atins noi cotaţii record. Reprezentanţii unei mari companii de profil din Japonia, Nihon Shokuhin, au declarat că preţurile mari la porumb i-au determinat ca pentru prima oară să încalce un tabu social şi să cumpere porumb modificat genetic, la un preţ mult mai mic.

Tot din Financial Times aflăm despre numărul de înmatriculări auto, care a scăzut în martie cu 10%, pe fondul condiţiilor economice generale şi ale încrederii scăzute a consumatorilor. Practic toţi producătorii auto de volum, respectiv Volkswagen, Peugeot, Fiat, General Motors şi Ford, au raportat o scădere a vînzărilor pe luna trecută.

"OECD se aşteaptă la pierderi de 420 de miliarde de dolari", titrează Frankfurter Allgemeine Zeitung la secţiunea economică. Potrivit reprezentanţilor OECD, prognoza Fondului Monetar Internaţional care anunţa posibile pierderi de 1.000 de miliarde de dolari, nu este una suficient de fondată. Estimările OECD se situează în intervalul 350 - 420 de miliarde de dolari.

"Tesco anunţă câştiguri record, de 2,8 miliarde de lire sterline", ne informează The Guardian. Cel mai mare retailer britanic a depăşit astfel estimările pieţei şi a reuşit să înregistreze rezultate extrem de pozitive pe primul trimestru, în ciuda stării economice generale precare şi a consumului în scădere.

"Scăderi de salarii şi demisii la Washington Mutual", titrează The Wall Street Journal. La presiunea acţionarilor, conducerea Washington Mutual a hotărât să-şi revizuiască programul de bonusuri care puneau la adăpost salariile directorilor de efectele crizei pe care o traversează banca, aşa cum ar fi executările silite sau pierderile înregistrate din oferta ipotecară. Anunţul a fost făcut în cadrul adunării anuale a acţionarilor, acolo unde preşedintele Consiliului de Administraţie şi director executiv Kerry Killinger a mai spus că directorul care superviza comitetul financiar al boardului la intrarea pe piaţa subprime a demisionat. Ca o expresie a nemulţumirii faţă de modul în care banca a ştiut să gestioneze actuala criză, acţionarii au mai votat pentru ca Killinger să renunţe la funcţia de preşedinte. Washington Mutual a anunţat o pierdere de 1,14 miliarde de dolari pentru primul trimestru al anului 2008.

Tot despre raportări pe primul trimestru, de data aceasta în cazul Merril Lynch, mai aflăm şi dintr-un alt material din The Wall Street Journal. Merril urmează să-şi publice joi rezultatele şi potrivit unei persoane apropiate companiei, deprecierile de active suplimentare ar putea urca până la 8 miliarde de dolari. În cazul în care informaţia se va confirma, acdesta ar fi cea de-a treia pierdere consecutivă trimestrială, respectiv cea mai proastă perioadă din istoria de 94 de ani a băncii. De asemenea, totalul deprecierilor de active ar urca până la nivelul de 30 de miliarde de dolari. În momentul de faţă, conducerea Merrill Lynch pregăteşte un plan de restructurare, care prevede disponibilizări de 10 până la 15% în divizii precum cea a bondurilor.

"Perspectiva şomajului este din ce în ce mai ameninţătoare", titrează The Times pe prima pagină. Operatorii ipotecari continuă să mărească dobânzile, pe fondul temerilor că valul de disponibilizări va atinge city-ul londonez. Cu toate că premierul Gordon Brown a făcut apel către bănci să transfere reducerea de dobândă către populaţie, cel mai mare jucător din piaţa ipotecară Halifax a decis ieri să urce dobânda la cea mai populară ofertă, cu 0,5%. În momentul de faţă, cea mai pesimistă prognoză indică faptul că districtul financiar din Londra se va confrunta cu 40.000 de disponibilizări. Prognoza vine din partea JP Morgan şi este dublă faţă de estimările oficiale. Dacă se va confirma, city-ul va sferi cele mai mari pierderi în termeni de locuri de muncă, de la crahul dot-comurilor.

"Până la ultima picătură", este titlul materialului de deschidere din Handelsblatt. Descoperirea zăcământului de petrol gigant din apropierea coastei Braziliei nu a dus la o scădere a preţului pe baril. Dimpotrivă, aurul negru doboară în continuare record după record pe piaţa electronică. Raportul cerere-ofertă pare să nu mai funcţioneze. "Piaţa se comportă extrem de ciudat" declară Robert Mabro, membru al Institutului Oxford pentru Studii Energetice. "Între timp, am ajuns să privim petrolul mai mult ca pe o investiţie decât ca pe materie primă. Investitorii fac plasamente pe petrol, pentru că nu au încredere în alte instrumente. Ceea ce vedem acum, nu mai are nici o legătură cu raportul dintre cerere şi ofertă", mai spune Mabro.

Scandalul evazioniştilor din Lichtenstein nu s-a încheiat. Cel puţin nu în Austria. Cotidianul de business Wirtschaftsblatt ne informează că, până în momentul de faţă, au fost consemnate 67 de auto-denunţuri. Potrivit unor surse din ministerul de finanţe, numărul acestora ar putea creşte în continuare.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite