money.ro
Actualitatemoney.ro

Revista presei economice internaţionale, 27 februarie 2008

Publicat la 27.02.2008, 06:05:53

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Revista presei economice internaţionale, 27 februarie 2008
“Standard Chartered trece cu bine prin criza subprime”, titrează Financial Times. Titlurile băncii au urcat cu 4,6 procente în prima parte a şedinţei de tranzacţionare, în urma raportării unei creşteri a profitului cu 27%, la 4,04 miliarde de dolari. Perspectivele pentru 2008 sunt de asemenea optimiste. Este pentru prima oară când profiturile depăşesc nivelul de 4 miliarde de dolari. Venitul operaţional a crescut cu 28%, până la 11,1 miliarde de dolari. Directorul executiv, Peter Sands a declarat că pieţele din Asia şi Orientul Mijlociu s-au dovedit mult mai rezistente la încetinirea ritmului de creştere economică decât în alte regiuni. Economiile din Asia s-au dezvoltat, iar comerţul dintre acestea a luat amploare, astfel ele şi-au redus dependenţa faţă de evoluţiile din occident, a mai declarat acesta.

„Încrederea în economia germană este în creştere”, este un alt titlu din Financial Times. Mediul de afaceri german dă dovadă de un tonus ridicat, prin nivelul indicelui de încredere Ifo pe luna februarie. Conform institutului din Munchen, indicele a crescut pentru a doua lună consecutiv, în ciuda scăderii consumului. Rezultatele, care au contribuit la aprecierea monedei unice europene, indică faptul că turbulenţele generate de criza subprime au un efect limitat asupra celei mai mari economii din Europa, ceea ce ar putea impulsiona zona euro în ansamblu.

Grupul nuclear Areva îşi exprimă optimismul pentru acest an după ce a afişat o creştere a profitului net de 14,5% până la 743 de milioane de euro pentru anul trecut, titrează Les Echos. Totodată cifra de afaceri a crescut cu aproape 10 procente până la 11,9 miliarde de euro. Achiziţia Uramin a făcut însă ca grupul francez să treacă de la o trezorerie netă de 251 de milioane de euro în 2006 la o datorie netă de 2 miliarde de euro un an mai târziu.

Francezii devin întreprinzători. Numărul de firme nou create a crescut în ianuarie cu aproape 16 procente faţă de prima lună din 2006, scrie Le Figaro la secţiunea economică. Astfel, numărul de companii noi înfiinţate a depăşit 114. 000. Cifrele sunt încurajante şi le dau curaj micilor întreprinzători.

Scandalul fraudei fiscale din Germania capătă amploare internaţională. Una dintre ţările afectate este Spania, notează El Pais. Autorităţile de la Madrid investighează un număr mare de suspecţi de evaziune fiscală. Aceştia se pare că se regăsesc pe lista de clienţi cu depozite şi fundaţii înregistrate în Liechtenstein. Cercetări au început şi în Australia, Canada, Franţa, Italia, Noua Zeelandă, Scoţia, Marea Britanie şi Statele Unite.

"Negocierile dintre Delta şi Northwestern au ajuns în impas", titrează The Wall Street Journal. Într-un memo intern, conducerea Northwestern Airlines le mărturiseşte angajaţilor că citez "nici o posibilă tranzacţie nu satisface toate principiile noastre". Printre principii sunt enumerate protecţia locurilor de muncă pentru toţi angajaţii şi menţinerea sediului central în Atlanta. În documentul semnat de directorul executiv Richard Anderson şi de preşedintele companiei Ed Bastian se mai precizează că, până când nu vor fi îndeplinite toate condiţiile, compania se va concentra pe strategia individuală.

“Economia mondială se află în faţa celui mai dificil test din ultimii zece ani” este de părere Alistair Darling, ministrul de finanţe britanic. În The Guardian găsim declaraţiile acestuia făcute cu ocazia publicării unui sondaj efectuat la comanda organizaţiei patronale CBI. Potrivit documentului, luna februarie consemnează scăderi importante în volumul vânzărilor cu amănuntul, pe fondul unei explozii a preţurilor. “Traversăm o perioadă de incertitudine. Încă nu cunoaştem adevăratele proporţii ale crizei care afectează Statele Unite”, a declarat Darling. El s-a arătat însă foarte încrezător în capacitatea economiei britanice de a depăşi şocurile. “Cred că vom trece cu bine prin aceste turbulenţe”, a mai declarat acesta.

„150 de învinuiţi şi 72 de autodenunţuri”, acesta este bilanţul ultimei săptămîni de descinderi şi controale efectuate de către autorităţile germane. Potrivit procuraturii din Bochum citate de Frankfurter Allgemeine, 91 de suspecţi s-au angajat să plătească taxe restante în valoare de 27,8 milioane de euro, iar suma se va dubla în perioada imediat umătoare datorită avizării unor noi mandate de plată. Cifrele cresc de la o zi la alta. Majoritatea cazurilor provin din Munchen, Stuttgart, Hamburg şi zona Renania de NordVestfalia. Ministrul german de finanţe s-a oferit de asemenea să pună şi altor state la dispoziţie lista cu datele incriminatoare. Până acum nu au fost înregistrate solicitări oficiale în acest sens, însă ministrul danez al finanţelor a refuzat  oferta germană invocând criterii de ordin moral. Autorităţile fiscale din Suedia, Norvegia şi Finlanda ar putea manifesta însă interes. Statele Unite au preluat deja ştafeta, în momentul de faţă fiind cercetaţi peste 100 de persoane suspecte de evaziune prin intermediul deja celebrelor fundaţii din Lichtenstein.

Aşa cum era de aşteptat, fostul şef al sindicatului Volkswagen va înainta recurs împotriva sentinţei de condamnare, ne informează Handelsblatt. Acesta se va adresa Curţii Federale de Justiţie, a doua instanţă din Germania. Bernd Volkert a fost condamnat de către tribunalul regional Braunschweig la 2 ani şi 9 luni de închisoare cu executare pentru complicitate şi instigare la delapidare. În urma presiunilor sale, fosta sa prietenă din Brazilia a primit din partea Volkswagen 400.000 de euro. Volkert a mai încasat pe deasupra 2 milioane de euro prin intermediul unor bonusuri neînregistrate în contabilitatea companiei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite