MTN ia în calcul o fuziune cu Reliance, titrează The Wall Street Journal. Operatorul sud-african de telefonie mobilă, MTN şi compania indiană Reliance Communications ar putea forma o alianţă care ar pune serioase probleme rivalilor occidentali. La baza discuţiilor dintre cele două companii stă convingerea că o fuziune între doi jucători regionali familiarizaţi cu mediul economic ar putea face mult mai bine faţă competiţiei din partea companiilor vestice. Reprezentanţii MTN au declarat ieri că au demarat discuţiile cu Reliance pe marginea unui posibil proiect comun. Potrivit preşedinteleul Reliance, Anil Ambani, o colaborare dintre cele două companii ar oferi atât investitorilor, cât şi clienţilor o platformă solidă de creştere. Capitalizarea celor doi jucători regionali este de 40 de miliarde de dolari în cazul MTN şi 30 de miliarde de dolari în cazul Reliance. Cei 68 de milioane de abonaţi ai sud-africanilor au generat anul trecut venituri de aproximativ 11 miliarde de dolari. Reliance are 46 de milioane de abonaţi şi a raportat un profit de aproximativ 5 miliarde de dolari.
“Volumul de tranzacţii imobiliare creşte în unele dintre cele mai afectate zone”, este un alt titlu din The Wall Street Journal. În câteva dintre zonele metropolitane, în care criza ipotecară a făcut ravagii, vânzările de case au început din nou să ia amploare. Volumele sunt încă mici. Dar în oraşe precum Las Vegas, Sacramento- Califronia, Fort Myers- Florida sau Detroit, cumpărătorii au început din nou să-şi facă prezenţa simţită. Potrivit analiştilor, vânzătorii au devenit mai realişti şi este de aşteptat ca numărul de tranzacţii să înregistreze o uşoară creştere.
De la secţiunea economică a cotidianului The Times aflăm care sunt aşteptările analiştilor faţă de indicele de încredere în economia britanică. Aceştia cred că indexul care va fi publicat vineri de către Gfk, va indica o nouă scădere, până la nivelul de minus 25.
Tot de aici aflăm şi despre diferenţele de abordare dintre Rezerva Federală şi Banca Centrală Europeană. Preşedintele Rezervei Federale new-yorkeze, Timothy Geigner a declarat ieri în cadrul unei întâlniri la Ierusalim că: "Statele Unite traversează o perioadă dificilă de ajustare după boomul economic al ultimilor ani. Situaţia este însă diferită de ceea ce se întâmplă în Europa iar reacţiile la nivel de politici vor fi foarte diferite, chiar dacă înfruntăm aceleaşi provocări."
„Sarin îşi va anunţa plecarea de la Vodafone”, titrează Financial Times. După cinci ani în fruntea celui mai mare operator de telefonie mobilă după venituri, este aşteptat ca Arun Sarin să anunţe că va renunţa la funcţia de direcotr executiv al Vodafone. Plecarea ar urma să aibă loc în luna iulie şi va lua prin surprindere mulţi oameni din industrie. Îi va urma în funcţie, Viitorio Colao, actualmente, direcotr executiv adjunct şi şeful peste operaţiunile europene. Reprezentanţii Vodafone au refuzat să facă orice fel de comentariu pe marginea acestui subiect. Compania îşi va publica astăzi rezultatele anuale. Analiştii se aşteaptă la venituri cuprinse între 35,2 miliarde şi 35,4 miliarde de lire sterline şi un profit operaţional cuprins între 9,9 miliarde şi 10 miliarde de lire sterline.
“Recesiunea este foarte probabilă în SUA”, a declarat Alan Greenspan într-un inteviu pentru Financial Times. Fostul şef al Rezervei Federale a declarat:” Cred în continuare că există peste 50% şanse ca să asistăm la o recesiune. Probabilitatea a mai scăzut însă, iar probabilitatea unei recesiuni severe s-a redus semnificativ.” Comentariile sale contrazic valul de optimism din ultima vreme. În ultimile şase săptămâni, majoritatea economiştilor ţi-au revizuit prognozele legate de recesiune, pe măsură ce au apărut noi date care indică o îmbunătăţire a situaţiei pe piaţa muncii şi o activitatea economică mai robustă. Majoritatea sunt acum de părere că Statele Unite vor reuşi să evite totuşi recesiunea. În ceea ce priveşte criza financiară, Greenspan consideră că este mult prea devreme pentru a se pronunţa dacă această se apropie de sfârşit sau nu. El crede că foarte multe depind de preţul la case. În acest sector se aşteaptă la noi scăderi de 10%, faţă de nivelul din luna februarie.
Din The Guardian aflăm despre posibilitatea unui război comercial între Uniunea Europeană şi Statele Unite, declanşat de politica faţă de biocombustibili. Comisarul european Peter Mandelsohn a tras deja primul foc în direcţia Americii. Acesta va sprijini plângerile înaintate de companiile europene care sunt grav afectate de subvenţiile acordate de guvernul american. Potrivit unor documente care au intrat în posesia The Guardian, oficialii europeni vor sprijini petiţia înanintată de Boardul European pentru Biodiesel.
Deutsche Bahn Mobility Logistics va fi listată pe data de 5 noiembrie, aflăm din Frankfurter Allgemeine Zeitung. În urma vânzării pachetului de 24,9%, executivul de la Berlin se aşteaptă să obţină aproximativ 8 miliarde de euro. Banii ar urma să fie investiţi în infrastructura feroviară şi în îmbunătăţirea bazei de capital a Deutsche Bahn.
Din Handelsblatt aflăm despre noul şef al Infineon, care urmează să preia frîiele producătorului de semiconductoare începând cu data de 1 iunie sau despre planurile de restructurare pe care coaliţia guvernamentală le pregăteşte pentru KfW, una dintre băncile regionale afectate puternic de criza subprime.
Revista presei economice internaţionale, 27 mai 2008
Publicat la 27.05.2008, 05:54:26
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Proiectul RAPID – investiție în oameni și comunități. Cum poate transferul de cunoștințe să transforme agricultura rurală din România
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
