money.ro
Actualitatemoney.ro

Revista presei economice internaţionale, 28 mai 2008

Publicat la 28.05.2008, 05:46:38

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Revista presei economice internaţionale, 28 mai 2008
"UBS recomandă staffului să evite deplasările în Statele Unite" titrează Financial Times. Cea mai mare bancă din Elveţia şi, în acelaşi timp, cea mai afectată de criza subprime le recomandă cu tărie membrilor diviziei de private banking să evite vizitele peste ocean. Recomandările sunt îndreptate în special către acei bancheri care au deservit clienţi americani bogaţi. Banca a mai asigurat de asemenea consultanţă legală pentru 50 de foşti sau actuali angajaţi care ar putea intra în vizorul procurorilor din Statele Unite. Mutările vin pe fondul punerii sub acuzare a lui Bradley Birkenfeld, un fost executiv al UBS, acuzat de complicitate la evaziune afiscală şi fals în acte publice. Birkenfeld îşi susţine în continuare nevinovăţia, iar avocaţii săi au refuzat până acum să facă orice feld e comentarii.

Sarin vorbeşte despre noi achiziţii ale Vodafone, este un alt titlu din Financial Times. Arun Sarin, actualul şef al gigantului de telefonie mobilă a încercat ieri să împrăştie temerile legate de diminuarea profiturilor Vodafone, pe termen mediu. Cu ocazia publicării rezultatelor financiare pe ultimul an, Sarin a încercat să convigă investitorii că reglementările europene la care compania va trebui să se supună, ar putea fi contrabalansate de noi achiziţii în Africa sau Asia. Tot ieri, Arun Sarin şi-a anunţat intenţia de a se retrage de la conducerea operatorului de telefonie mobilă în luna iulie a acestui an. Funcţia de CEO va fi preluată de către Viitorio Colao, actualul adjunct al lui Sarin.

Din The Guardian aflăm că miliardarii ruşi au intrat în conflict cu British Petroleum. Conflictele interne de la TNK-BP, un joint venture format din BP şi investitori ruşi, au ajuns acum şi în presă. Reprezentanţii acţionarilor autohtoni au declarat ieri că sunt în favoare extinderii activităţilor TNK-BP şi peste hotare, chiar dacă acest lucru ar însemna că intră în competiţie directă cu British Petroleum. Participaţia miliardarilor ruşi la TNK se ridică la 50%.

De la secţiunea economică a cotidianului Frankfurter Allgemeine aflăm despre problemele cu care se confruntă fermierii producători de lapte din Germania, probleme generate de costurile la energie şi îngrăşăminte şi tot aici putem afla mai multe despre noul CEO al Infineon, Peter Bauer.

Intenţia primului producător de bere din lume InBev, de a achiziţiona Anheuser Busch, ar putea întâmpina numeroase dificultăţi, aflăm din cotidianul The Wall Street Journal. Preluarea ar putea eşua din cauza mai multor factori, ca de exemplu diferenţele culturale şi organizaţionale semnificative dintre cele două companii, proteste din partea angajaţilor şi a distribuitorilor Anheuser, dar şi reticenţa politicienilor faţă de achiziţia unei icoane americane de către investitori străini, în special în cursul unui an electoral. Jack Cipriani, şeful uniunii sindicale din domeniul producătorilor de bere, a declarat: "Noi vrem ca Anheuser să rămână o companie americană. Se pare că angajaţii nu prea agreează ideea unui patronat străin". Sindicatul reprezintă aproximativ 7.500 dintre cei 30.000 de angajaţi ai Anheuser. Sindicaliştii îl susţin pe Barack Obama, în cursa pentru nominalizarea Partidului Democrat pentru Casa Albă.

Moody's schimbă foaia în scandalul ratingurilor eronate, este un alt titlu din The Wall Street Journal. Potrivit unor surse apropiate situaţiei, angajaţii Moody's care se vor dovedi responsabili de erorile grave în acordarea de calificative vor fi concediaţi. Măsurile ar reprezenta o schimbare radicală de atitudine faţă de tonul defensiv al ultimilor luni. Ancheta internă de la Moody's se desfăşoară concomitent cu investigaţiile lansate de către SEC, Comisia pentru Valori Mobiliare şi Piaţă de Capital. Demersul Comisiei urmăreşte clarificări pe marginea metodelor prin care Moody's, Standard and Poors şi Fitch au acordat ratinguri produselor structurate.

Un pachet semnificativ din Burger King şi-ar putea schimba proprietarii, ne informează The Times la secţiunea economică. Analiştii de pe Wall Street se aşteaptă ca un pachet de de 32% din lanţul de restaurante fast-food Burger King, să fie vândut în cursul acestui an. Trei dintre fondurile de private equity care deţin participaţii la Burger King şi-au retras ieri executivii din boardul companiei. TPG Capital, Bain Capital şi Goldman Sachs Funds intenţionează de asemenea să-şi reducă nivelul de investiţii. La începutul lunii mai, cele trei grupuri au anunţat că urmăresc să vândă 15 milioane de acţiuni Burger King, prin intermediul unei oferte secundare. Mutarea este de natură să reducă participaţiile deţinute de la 43% la 31,6%.

Din Handelsblatt aflăm în exclusivitate că fostul şef al Deutsche Telekom Klaus Zumwinkel este implicat mult mai adânc în scandalul supravegherilor, decât se credea iniţial. Fostul şef peste resursele umane la Deutsche Telekom, Heinz Klinkhammer a declarat pentru cotidianul german: "Angajatul de la departamentul de securitate internă, care a primit sarcina de supraveghere, m-a asigurat că atât Zumwinckel, cât şi Ricke i-au trasat această sarcină." Kai-Uwe Ricke, este fostul şef al consiliului de administraţie al concernului din Bonn.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite