Secretarul american al apărării susţine contractul cu EADS, titrează Financial Times. Robert Gates a declarat miercuri că sprijină decizia Pentagonului de selectare a companiei europene EADS pentru contractul de 35 de miliarde de dolari. Decizia a atras critici vehemente din partea senatorilor americani, dar Gates a ţinut să sublinieze că EADS s-a impus printr-o ofertă foarte competitivă, iar procesul de selectare a fost unul obiectiv. Secretarul american a mai spus că şi industria de apărare devine parte integrantă a pieţei globale. "Realitatea este că şi noi la rândul nostru vindem avioane şi nave peste tot în lume....această industrie are o componentă globală puternică", a declarat Gates.
Tot din Financial Times mai aflăm despre planurile Ambac care nu au stârnit prea mult entuziasm din partea investitorilor. Asiguratorul de bonduri a pierdut ieri aproape o cincime din valoarea de piaţă după ce şi-a expus planul de recapitalizare în valoare de 1,5 miliarde de dolari. Planul a stârnit dezamăgire în rândul investitorilor care se aşteptau la un efort de salvgardare mult mai substanţial. Analiştii se aşteptau ca Ambac să primească o injecţie de capital de aproximativ 2 miliarde de dolari din partea mai multor bănci. Asiguratorul are însă alte planuri: lichidizarea unor pachete de acţiuni de cel puţin 1 miliard de dolari şi vânzarea altor produse financiare din care speră să obţină alte 500 de milioane. Formula propusă va dilua în mod substanţial participaţiile actualilor acţionari.
"După 13 ani de dominaţie, Gates este detronat de Buffet", este articolul de deschidere din The Guardian. Oracolul din Omaha, este potrivit revistei Forbes, cel mai bogat om al planetei. Averea investitorului din Nebraska s-a apreciat anul trecut cu 10 miliarde de dolari şi a ajuns astfel la 62 de miliarde de dolari. Creşterile sunt generate de o serie întreagă de mişcări inspirate printre care un pariu de succes pe moneda braziliană sau profitul de pe urma companiei PetroChina, care i-a atras numeroase critici legate de presupusele legături cu guvernul sudanez. Fostul lider al clasamentului Bill Gates, a coborât pe poziţia a treia, cu o avere estimată la 58 de miliarde de dolari, fiind devansat de magnatul mexican Carlos Slim. Potrivit Forbes, averea acestuia se situează în jurul nivelului de 60 de miliarde de dolari.
"Peste 100.000 de grevişti paralizează traficului din Germania", titrează Frankfurter Allgemeine. Sute de curse aeriene au fost anulate şi zeci de mii de călători au rămas pe drumuri. Din datele oferite de sindicatul Ver.di, la acţiuni au participat peste 100.000 de lucrători din sectorul public. Numai în landul Renania de Nord Vestfalia au fost peste 80.000 de grevişti.
"Autoritatea pentru concurenţă din Bonn cere Eon să scadă tarifele", ne informează Handelsblatt. Autorităţile resping un sfert din structura de preţ prezentată de concernul energetic german. Micii consumatori nu vor beneficia însă de eventuale reduceri de preţuri, costurile în cauză reprezentând doar o fracţiune din factura la curent.
"Amendă de 8 milioane de dolari în cazul cadourilor ilegitime", titrează The Wall Street Journal. În urma unei investigaţii lansate de Comisia de Valori Mobiliare şi Piaţă de Capital şi care a durat mai bine de 4 ani, Peter Lynch, fostul manager al fondului gigant Fidelity, este nevoit să ajungă la o înţelegere cu autorităţile. El a fost acuzat că a îndrumat doi traderi din subordinea sa să obţină bilete la diverse evenimente de anvergură. Lynch a primit în total 61 de bilete, inclusiv 14 permise de acces la turneul de golf Ryders Cup din 1999 şi un concert al formaţiei U2. Valoarea totală a fost de aproape 16.000 de dolari. Lynch este de acord să plătească suma plus dobânda aferentă. Fidelity va plăti o amendă de 8 milioane de dolari, fără să recunoască totuşi public că s-ar afla în culpă. Ancheta a stîrnit foarte multă atenţie şi a demascat o serie întreagă de practivi ilegitime din partea unor firme de pe Wall Street. Acestea oferau traderilor cadouri exclusive, de la vinuri scumpe la bilete la competiţii sportive importante, în speranţa obţinerii unor ordine de vânzare sau cumpărare.
Din secţiunea economică a cotidianului The Moscow Times aflăm despre posibilele planuri ale Băncii Europene de Investiţii în legătură cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Vicepreşedintele BEI, Mathias Kollatz-Ahnen a declarat că instituţia din Luxembourg ia în calcul cumpărarea pachetului majoritar al BERD. Mutarea ar urma să fie efectuată prin achiziţia graduală a participaţiilor statelor non-europene precum Statele Unite ale Americii, Australia şi Japonia. "Obiectivul BEI este acela de a obţine pas cu pas majoritatea", a declarat Kollatz-Ahnen în cadrul Clubului Internaţional al Jurnaliştilor Economici de la Frankfurt. Reprezentanţii BEI au declarat că declaraţiile vicepreşedintelui german reprezintă un punct de vedere personal.
Blue Capital devine principalul acţionar al Carrefour, titrează Les Echos pe prima pagină. Familia Halley care stăpânea peste 10% din acţiunile retailerului francez a decis să-şi vândă participaţia şi drepturile de vot. Cumpărătorul este societatea Blue Capital, deţinută în mod egal de Colony Capital şi Groupe Arnault. Membrii conducerii care făceau parte din familia Halley îşi vor prezenta demisia pe 15 aprilie. Va rămâne însă un singur reprezentat în consiliul de conducere al Carrefour şi acesta este chiar preşedintele Robert Halley. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică.
Din Le Monde aflăm că preşedintele Sarkozy exclude o reformare în profunzime a administraţiei după alegerile municipale şi cel puţin până când se va încheia perioada în care Franţa deţine preşedinţia Uniunii Europene. Motivând decizia, Sarkozy a declarat că vrea să scape ţara pe care o conduce de maladia schimbării miniştrilor la fiecare şase luni.
Liechtenstein detectează bani negri proveniţi din Spania şi finanţare teroristă, notează El Pais pe prima pagină. În cadrul investigaţiei de fraudă lansate în micul principat european, anchetatorii au scos la iveală anumite finanţări teroriste, din 2001, 2004 şi 2006. Toatea acestea par a fi legate de diverşi oameni de afaceri spanioli.
Revista presei economice internaţionale, 6 martie 2008
Publicat la 06.03.2008, 07:04:01
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





