Litigiile cu angajatii lovesc in profitul Petrom, crede Business Standard. Cea mai mare companie din Romania, Petrom, aflata in portofoliul austriecilor de la OMV, a inregistrat, in primul semestru, o cifra de afaceri de 8,274 miliarde lei (2,298 mld. euro), in urcare cu 52%, la un profit net de 1,664 mld. lei (462,22 mil. euro), mai mult cu 88% fata de perioada similara a anului trecut, dar sub asteptarile analistilor. Materialul complet.
Austostrada Transilvania a inghitit peste 670 mil. euro, dar nu are niciun kilometru de asfalt, a descoperit Ziarul Financiar. Statul roman a cheltuit in ultimii patru ani aproape 675 mil. euro pentru proiectul austostrada Transilvania care in prezent nu are niciun kilometru de asfalt. Cei mai multi bani, aproximativ 211 mil. euro, au fost cheltuiti anul acesta, dar compania americana Bechtel, constructorul autostrazii, nu a turnat pana in prezent niciun kilometru de asfalt, majoritatea lucrarilor efectuate fiind terasamente, structuri si imbracaminti rutiere pe tronsoanele 2B (Cluj Vest - Campia Turzii) si 3C (Suplacu de Barcau - Bors). Citeste stirea.
Razboiul din Irak, cel mai scump din istorie, citim in Financiarul. Prabusirea sistemului comunist si a Cortinei de fier la inceputul anilor ’90 au creat false sperante ca aberanta cursa a inarmarilor va fi cel putin incetinita semnificativ, daca nu chiar oprita. Realitatea este ca socoteala de atunci nu se potriveste cu cea de acum. Dupa cum s-a dovedit, razboaiele stimuleaza productia de armament dar si pe cea de pe orizontala, ceea ce face economia sa mearga. Afla mai mult.
Băncile mari nu sunt garantate total, sustine Adevarul. Valoarea depozitelor garantate s-a apropiat la sfârşitul primului semestru de 110 miliarde lei. Creşterea cu 5% reflectă şi goana după lichidităţi a băncilor comerciale. Volumul depozitelor garantate însuma aproape 110 miliarde lei, după primele şase luni din acest an, conform datelor furnizate ziarului „Adevărul" de către Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB). Citeste stirea.
Petrom are cel mai mare profit din istoria României, apreciaza Cotidianul. Compania patronată de austriecii de la OMV a făcut la primele şase luni un profit de 460 de milioane de euro şi e în grafic pentru miliardul de la sfârşitul anului. Petrom a realizat, în primul semestru al anului, un profit de 1,66 miliarde de lei (circa 460 de milioane de euro), mai mare cu 67% decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut şi cel mai bun rezultat înregistrat vreodată de o companie românească. Rezultatul înscrie Petrom printre cele mai profitabile companii pe plan regional. Primul semestru al anului a fost unul excelent pentru aproape toate companiile petroliere din lume, scumpirea petrolului cu aproape 40% aducându-le în cont sume colosale. Materialul complet.
Cea mai bună zi a anului pentru leu, citim in Evenimentul Zilei. Maximul precedent din acest an faţă de euro a fost atins la începutul săptămânii, după anunţul lui Mugur Isărescu, guvernatorul băncii centrale, privind revizuirea prognozei de inflaţie pentru acest an de la 6% la 6,6%. Luni, BNR anunţase un curs de 3,5010 lei pentru un euro. Citeste tot.
Supremaţia desktop-urilor se apropie de sfârşit, trăiască regele laptop, crede Gandul. Specialiştii de pe piaţa de profil şi vânzătorii de calculatoare se aşteaptă ca până la sfârşitul acestui an, cel târziu începutul anului viitor, românii să cumpere mai multe laptop-uri decât desktop-urile “clasice”. Motivul principal este faptul că preţurile au continuat să scadă într-un ritm neaşteptat de bun pentru doritori. Citeste mai mult.
Exportul de energie electrică a crescut cu 1,1 TWh în primul semestru, citim in Jurnalul National. Exportul de energie electrică a crescut în primele şase luni ale acestui an cu 1,1 miliarde de KWh, cu 65,5% faţă de primul semestru din 2007, ajungînd la 2,79 TWh potrivit Institului Naţional de Statistică (INS). Exporturile au fost 8,4% din producţia energiei electrice, 63,4% a reprezentat consumul în economie, în vreme ce consumul populaţiei a reprezentat şi el 15,5%. De asemenea, consumul propriu tehnologic în reţele şi staţiile de transformare a fost 11,6% iar iluminatul public a fost 1,1%. Citeste stirea.
Croazierele pe Mediterana atrag de la an la an tot mai multi turisti romani, estimeaza Gardianul. Excursiile de croaziera incep sa fie tot mai cautate de romani, care devin din ce in ce mai pretentiosi atunci cand vine vorba de petrecerea vacantei. O astfel de modalitate de petrecere a concediului ofera o experienta unica turistilor, care au oportunitatea de a vedea mai multe tari, orase sau porturi, dar si de a interactiona cu oameni de culturi diferite. Citeste tot.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.