Seful Asociatiei Bancilor: N-ai salariu in euro, adio credit in euro, aflam din Cotidianul! „Nu cred ca e bine sa lasam populatia sa se imprumute in alte valute“, este de parere Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) si al CEC. Reprezentantul bancherilor, care este si seful bancii cu cea mai mare pondere a creditelor in lei in volumul de credite, a explicat la The Money Channel ca le va propune colegilor sai si chiar Bancii Nationale introducerea unei norme care sa oblige populatia sa se imprumute doar in moneda in care obtine veniturile (in proportie covirsitoare in lei). Insa initiativa presedintelui ARB nu este primita cu prea mare entuziasm de reprezentantii bancilor. „Este normal ca domnul Ghetea sa sustina creditarea in lei din moment ce la CEC se dau numai credite in lei. Cind era la Alpha Bank nu sustinea acelasi lucru“, ne-a spus un bancher care a dorit sa isi pastreze anonimatul. „Intentia domnului Ghetea este, evident, aceea de a sprijini CEC. Daca va propune acest lucru in fata ARB, cu siguranta vom avea si o pozitie oficiala pe care o vom face publica“, ne-a explicat un alt reprezentant al unei banci din Romania. Citeste materialul.
Rompetrol aloca 340 mil. $ pentru benzinarii si rafinare, a aflat Business Standard. Rompetrol Grup are, pentru anul acesta, buget de investitii de peste de 340 milioane de dolari (234,2 milioane de euro), principalele directii fiind cresterea capacitatii tehnologice si dezvoltarea retelei de benzinarii, a declarat ieri, la Sibiu, Dinu Patriciu, directorul general executiv al grupului. “Aceasta este suma pe care am prevazut-o pentru investitii, dar probabil ca ea va fi mai mare”, a spus Patriciu, citat de agentiile de presa. Acesta a adaugat ca, pana la sfarsitul acestui an, vor fi deschise 320 de benzinarii Rompetrol Expres, care vor fi amplasate in special in mediul rural. Astfel, numarul acestora va ajunge la 400. Tot anul acesta, producatorul de tevi si fitinguri pentru industrie Palplast Sibiu, companie controlata de grupul Rompetrol, va deschide un centru de productie in Romania si unul in strainatate. Materialul complet.
Persoanele fizice au castigat 7,5 mld. euro din investitii financiare anul trecut, aflam din Ziarul Financiar. Cea mai mare parte a castigurilor a provenit din vanzarile de actiuni, circa 4,3 mld. euro, in timp ce incasarile din dividende au urcat la 2,7 mld. euro. Castigurile din investitiile financiare realizate exclusiv de persoanele fizice au crescut cu 65% anul trecut, de la 4,6 miliarde de euro in 2006 la 7,5 miliarde de euro in 2007, potrivit unei analize a ZF pe baza incasarilor la buget din impozitele aferente acestor investitii. Spre comparatie, depunerile totale ale populatiei in banci erau la sfarsitul anului trecut de 18,4 miliarde de euro, iar capitalizarea totala a Bursei de la Bucuresti era ieri de 24 de miliarde de euro. Citeste mai mult.
UE cere desfiinţarea comisionului de rambursare anticipată, sustine Adevarul. Până în 2010, decizia luată la nivel comunitar va trebui implementată şi în ţara noastră. Potrivit unei directive europene adoptate la finalul lunii ianuarie, românii care se hotărăsc să plătească în avans datoria pe care o au faţă de o instituţie de credit nu vor mai putea fi penalizaţi. Excepţie fac cei care au luat un credit cu dobândă fixă. Totuşi, directiva prevede o scădere drastică a comisioanelor ce vor putea fi aplicate în acest caz. Uniunea Europeană a decis: comisionul de rambursare anticipată va fi eliminat în cel mult doi ani. Nemulţumit de relaţia cu banca de la care s-a împrumutat sau care i-a crescut dobânda la creditul pe care îl are în desfăşurare, orice român poate să ramburseze, în avans, banii pe care îi datorează acesteia. Materialul complet.
Doua milioane de romani lucreaza in strainatate, aflam din Romania Libera. Un raport al fundatiei Soros arata ca in jur de doua milioane de romani s-au stabilit in afara tarii, iar aproape 500.000 muncesc an de an pentru perioade scurte peste hotare, informeaza Hotnews.ro. Toti acestia au trimis in 2007 aproape sapte miliarde de euro in Romania, conform unei statistici realizate de Banca Mondiala, relateaza Rador. In acest timp, in Romania sunt deficite mari de lucratori in constructii, industria textila si in domeniul serviciilor. Citeste stirea.
Gandul ne atrage atentia la angajarea unui credit: taxele şi comisioanele bancare reprezintă o bună parte din creditul solicitat. Taxele şi comisioanele aferente unui credit sunt cu atât mai usturătoare cu cât durata creditului este mai mare. Cel mai des întâlnit comision la creditele imobiliare este cel de administrare, de regulă acesta se aplică lunar şi se învârte în jurul procentului de 0,1% din valoarea creditului. Instituţii precum Banca Românească şi Piraeus Bank percept diferit acest comision, prima încasând 1% din valoarea creditului o singură dată la acordare, în timp ce a doua bancă poate aplica comisionul lunar de 0,03% la valoarea evaluată a imobilului adus drept garanţie. Materialul complet.



