Majoritatea analistilor contactati de Business Standard mizeaza pe o crestere pana la 8% a dobanzii-cheie, masura ce va fi discutata in sedinta de astazi a Consiliului de administratie al BNR. Potrivit unui studiu al ING Bank, decizia cea mai probabila va fi in sensul cresterii dobanzii la 8%, de la nivelul actual de 7,5%. “Cum 2007 s-a incheiat deloc optimist pentru BNR, prin ratarea tintei de inflatie, Banca Centrala nu isi mai poate permite sa faca pasi gresiti. Daca ridica dobanda prea tare, aprecierea leului va accentua problemele pe partea deficitului de cont. Daca nu o modifica, tinta de inflatie pentru 2008 poate fi ratata, pe fondul lipsei de sustinere din partea politicilor fiscale”, a declarat Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, senior economist al ING Bank Romania. Citeste articolul complet.
Business Standard ne mai spune cat este averea lui Chelu in SIF-uri: 31 mil. euro. Valoarea portofoliului de actiuni ale societatilor de investitii financiare (SIF), detinut de omul de afaceri galatean Catalin Chelu, valoreaza la cotatiile actuale de pe bursa aproximativ 30,9 mil. euro. Pachetul controlat de acesta la SIF Transilvania (SIF3) a depasit la finele saptamanii trecute din nou pragul maxim permis de 1%. Chelu a achizitionat prin intermediari actiuni SIF3 in valoare de aproape 1,2 mil. euro. In noiembrie, Catalin Chelu a vandut actiuni SIF ca sa participe la oferta publica a Transgaz. In urma suprasubscrierii ofertei, investitorul a ramas cu o parte din bani necheltuita. Potrivit legii, actiunile ce depasesc pragul legal trebuie vandute in termen de trei luni. Continuarea, aici.
Jumatate dintre romanii saraci vorbesc la mobil, informeaza Cotidianul. 54% dintre cei cu venituri lunare de circa 300 de lei folosesc telefonul mobil, potrivit unui studiu Cosmote referitor la preferintele consumatorilor romani. Atunci cind isi aleg un telefon mobil, tinerii cu virste cuprinse intre 15 si 20 de ani se uita, in primul rind, la camera foto, conform unui studiu realizat, la sfirsitul anului trecut, de compania Cosmote. Al doilea criteriu de alegere a unui telefon mobil pe acest segment de virsta este durata bateriei, ecranul color ocupa pozitia a treia, iar MP3 playerul se afla pe locul 4. Citeste stirea.
Transgaz vede un profit cu 30% mai mare in 2008, mai scrie Cotidianul. Operatorul national de transport al gazelor naturale Transgaz estimeaza pentru acest an un profit brut de 317 milioane de lei, in crestere cu aproximativ 30% fata de anul trecut, la venituri totale de circa 1,27 miliarde de lei. Totodata, in 2008, compania mizeaza pe o cifra de afaceri de 1,24 miliarde de lei, se arata intr-un comunicat al Transgaz, remis Bursei de Valori Bucuresti. Articolul complet.
Ziarul Financiar ne spune cu cat vor creste in acest an salariile pentru pozitii de management. Managerii vor castiga cu pana la 15% mai mult in 2008, cresterile cele mai mari fiind asteptate tot in banci, asigurari si IT&C, pe seama dinamicii peste medie a acestor sectoare. Salariile managerilor ar putea avansa anul acesta cu marje cuprinse intre 9 si 15%, temperandu-si astfel cresterea inregistrata in ultima perioada, cand media la nivelul pietei a fost de 30-40%, iar in anumite domenii si pozitii s-au inregistrat chiar si dublari ale castigurilor. Citeste.
Telefoanele mobile vor fi ţintele preferate ale hackerilor, în 2008, scrie Gandul. Dispozitivele mobile vor fi anul acesta ţinta principală a atacurilor, se anunţă într-un studiu al BitDefender legat de securitatea informatică pentru anul 2008. Multiplele posibilităţi de conectare la Internet (Wi-Fi, GPRS – General Packet Radio Service, Bluetooth) vor oferi hackerilor posibilitatea furtului de date personale. Începând din 2008 şi spam-urile de care ne-am săturat pe e-mail ne vor invada telefoanele, mai spun specialiştii BitDefender. Afla mai mult.
Gazele din import s-au scumpit cu 17% de la 1 ianuarie, anunta Adevarul. Preţul gazelor naturale din producţia internă a rămas nemodificat, în trimestrul întâi al anului 2008, în timp ce importurile sunt mai scumpe cu circa 17%, ajungând la 370 de dolari pe mia de metri cubi, a decis Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Afla mai mult.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat calendarul obligatiilor fiscale privind impozitul pe venit pentru anul 2008, termenele de depunere a declaratiilor si de plata fiind în general similare cu cele din anii precedenti. Astfel, impozitul pe venit va fi calculat, retinut si virat de contribuabilii persoane fizice sau juridice care au obligatia retinerii la sursa pâna la data de 25 a lunii urmatoare celei în care se platesc, la fel ca si anul trecut. Citeste complet stirea in Gardianul.
Gazprom, gigantul din industria de petrol si gaze detinut de statul rus, doreste sa exploateze vastelor rezerve de petrol din Nigeria, anunta Evenimentul Zilei, citand Financial Times. Stirea este confirmata si de lideri ai Gazprom, iar miscarea sporeste ingrijorarea guvernelor occidentale, care isi vad amenintata influenta pe care o au asupra furnizorilor de gaze ai Europei. Un oficial nigerian din industria petrolului, care a dorit sa ramana anonim, a declarat ca Gazprom s-a oferit sa investeasca in infractructura din domeniul energiei a statului african, in schimbul construirii aici a celor mai mari depozite de gaze naturale din lume. Citeste complet.
Romania Libera avertizeaza ca sapte restante marcheaza traseul european al Romaniei in anul 2008: reforma justitiei, taxa auto, biodiversitatea, poluarea, legea de functionare a arbitrului comunicatiilor, publicitatea inselatoare si agricultura. Tensiunile anului trecut, provocate de nerespectarea unor norme comunitare si de initiative aventuroase, de tipul controversatei taxe auto, au tinut Romania sub amenintarea activarii procedurilor de incalcare a tratatului de aderare la Uniunea Europeana, asa-numitele proceduri de infringement. Articolul complet.
Revista presei economice, luni, 7 ianuarie
Publicat la 07.01.2008, 07:10:13
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
