Castigul OMV dupa 4 ani in afacerea Petrom - 4,1 mld. €, a contabilizat Business Standard. Austriecii de la OMV au ajuns la un castig estimat de peste 4,1 mld. euro din afacerea Petrom, cea mai mare companie din Romania, in care s-au instalat la finele anului 2004, potrivit unei ample analize Business Standard dedicate cazului Petrom. OMV a cheltuit 1,5 mld. euro pentru a prelua Petrom in 2004, atat pentru achizitia directa de actiuni, cat si pentru majorarea de capital. Materialul complet.

Doar 30% din apartamentele noi promise au fost predate, a aflat Ziarul Financiar. Aproximativ 1.200 de apartamente noi din Bucuresti, a caror finalizare era anuntata pentru prima jumatate a acestui an, au fost intarziate, in conditiile in care piata constructiilor se confrunta cu un deficit important de personal, vremea a fost mai proasta decat in iarna precedenta, iar autorizatiile de constructie s-au eliberat cu intarzieri fata de termenele estimate.  Citeste stirea.

Bulgaria si Romania se bat pe cel mai mare holding energetic din regiune, crede Financiarul. Intr-un climat caracterizat de disensiuni intre Germania si Franta pe de o parte si Uniunea Europeana pe de alta parte, privind liberalizarea pietei energetice din Europa, Bulgaria deruleaza un proiect pentru crearea celei mai mari companii integrate pe verticala din domeniul energetic din sud-estul Europei, reunind activitatile de productie, transport si distributie de energie electrica si gaze naturale. Citeste mai mult.

Money Express ne prezinta reteta unei afaceri de succes: Delaco. Primul business-plan al afacerii Delaco e o lucrare de licenta scrisa de Tudor Comaniciu, unul dintre descendentii lui Emil Cioran. Proiectul, intitulat ''Lansarea produselor Delaco pe piata Brasovului'', a fost respectat intocmai, pana la un punct. Comaniciu n-avea cum sa prevada in 1996, de pilda, ca-si va face toata productia peste granite ori ca va ajunge cel mai mare jucator independent din tara. Materialul complet.

Nr. 2 din outsourcing castiga bani din outbound, citim in Business Standard. XL World, subsidiara locala a companiei britanice specializate in servicii de outsourcing si call-center si unul dintre cei mai mari jucatori de profil la nivel autohton, a realizat in primul semestru al acestui an venituri de peste 4,5 milioane de euro din derularea a 30 de proiecte. Afla mai mult.

Concurenţă serioasă pentru operatorul Zapp, apreciaza Adevarul. Nouă companii sunt interesate de frecvenţa de 400 MHz, cele mai cunoscute fiind RCS-RDS, Romtelecom şi Asesoft International. Cifra de afaceri şi rata profitului vor fi elementele care vor cântări mult în desemnarea câştigătorului licitaţiei pentru obţinerea licenţei. Citeste tot.

Germania vânează ingineri printre copiii de grădiniţă, a descoperit Cotidianul. Giganţi industriali precum Siemens sau Bosch pompează echipamente tehnice şi milioane de euroîn arsenalul grădiniţelor pentru a atrage copiii de la 3 ani înspre tehnologie şi ştiinţă. Multe ţări europene, de la Elveţia la Spania, suferă de împuţinarea numărului de absolvenţi de facultăţi tehnice. Problema se resimte cel mai intens în Germania. Materialul complet.

Anul viitor ne vom calcula singuri inflaţia, aflam din Evenimentul Zilei. Fiecare român îşi va putea calcula, începând de anul viitor, inflaţia pe care o resimte în buzunar. Vergil Voineagu, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), ne-a declarat că are „în vizor“ pentru anul viitor crearea unui calculator special pe site-ul instituţiei care să determine valoarea indicelui preţurilor de consum pentru fiecare cetăţean. Citeste mai mult.

Productivitatea tine salariul minim pe loc, crede Romania Libera. Luand in calcul inflatia, indicele castigului salarial real in luna mai, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, a crescut cu 13,7%, potrivit Institutului National de Statistica (INS). Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in activitatile de intermedieri financiare (3.636 lei), iar cele mai mici in prelucrarea lemnului si a produselor din lemn si pluta, cu exceptia mobilei (697 lei). Citeste stirea.

Secetă de miliarde, avertizeaza Jurnalul National. Producţia agricolă vegetală a scăzut în 2007 cu 28,7% faţă de anul 2006. Seceta de anul trecut a dus la o diminuare a valorii producţiei agricole vegetale cu 11,56 miliarde de lei la preţuri comparabile. Citeste tot.

Vosganian refuza sindicatele, citim in Ziua. Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat, ieri, ca respinge solicitarea sindicatelor privind cresterea sala­riului minim pe economiei la 540 lei, pentru ca nu au fost indeplinite criteriile privind tinta de inflatie si productivitatea muncii. Afla mai mult.