BVB - cea mai mare scadere din regiune dupa socul SUA, apreciaza Business Standard. Bursa de la Bucuresti a fost una dintre cele mai afectate piete din Europa, dupa ce falimentul Lehman Brothers, unul dintre liderii bancari din Statele Unite, a zguduit si ieri pietele de capital, provocand scaderi-record in Europa. BRD, cea mai bare banca listata din Romania, a avut cea mai mare scadere, de 13,25%, de la listarea pe bursa, exceptand corectiile de la majorarile de capital. Materialul complet.
Hild incearca sa convinga 6.000 de pensionari sa accepte rente viagere in schimbul locuintei, citim in Ziarul Financiar. Compania Hild, care ofera persoanelor de peste 65 de ani posibilitatea de a beneficia de rente viagere in schimbul cedarii propriei locuinte, si-a stabilit ca tinta atragerea a circa 6.000 de clienti in urmatorii ani. "Romania este a doua tara ca marime din Europa Centrala si de Sud-Est si de aceea reprezinta o componenta cheie pentru afacerea noastra. Daca in Ungaria, in patru ani de la lansare, au aderat la programele Hild 3.000 de persoane, in Romania estimam un numar de 6.000, fiind vorba de o piata dubla", a spus John Wirth, directorul general al Hild Romania. Citeste stirea.
Financiarul scrie despre scutul romanesc anticriza: gradul redus de dezvoltare. Sa fii pe ultimul loc are si un avantaj. Dupa falimente rasunatoare in Statele Unite si semne ca nici Europa de Vest nu va fi ocolita de astfel de anunturi, tara noastra pare sa fie ferita de „furia” financiara. Motivul este simplu. Gradul de dezvoltare si sofisticare al pietei financiare romanesti este mult prea redus. Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, a precizat pentru „Financiarul” ca, in tara noastra, nu se pune problema de falimente ale unor companii puternice. „Lipsa de sofisticare a pietei financiare romanesti joaca in favoarea noastra”, subliniaza Pogonaru. Citeste tot.
România devine benzinarul Estului, crede Adevarul. În primul semestru din acest an, România s-a transformat într-un mare exportator de produse petroliere finite. În timp ce importurile de ţiţei (brut, neprelucrat) au însumat 2,11 milioane de euro, exporturile de produse petroliere rezultate din rafinare au ajuns la valoarea de 1,5 milioane de euro. Statisticile oficiale arată că România ar putea să-şi acopere cu prisosinţă, numai din resurse interne, consumul de petrol cu altă destinaţie decât producţia de energie electrică şi termică. Afla mai mult.
Dezvoltatorii nu mai pot ieftini casele „furând“ la metri pătraţi, citim in Cotidianul. În ultimul an, analiştii imobiliari remarcau faptul că dezvoltatorii reduc suprafeţele locuinţelor destinate clasei de mijloc pentru a putea scoate pe piaţă produse la preţuri accesibile pentru clienţi. De fapt, pentru a nu reduce preţul pe metrul pătrat construit se apela la acest artificiu care asigura o vânzare mai rapidă a apartamentelor fără a se face vreo concesie financiară. Aşa au apărut pe piaţă garsoniere cu o suprafaţă construită de 33-34 mp, apartamente cu două camere de 55-60 mpc sau apartamente cu trei camere de 80 mpc. Trebuie specificat faptul că, în general, suprafaţa utilă reprezintă doar 80% din suprafaţa construită. Citeste tot.
Money Express a aflat cine este doctorul de la Vulcan. Peter Eisenkolb, doctor in inginerie mecanica, isi aplica teoriile de management la Vulcan, compania controlata de Ovidiu Tender. Cu succes, deocamdata: in primele sase luni a adus compania pe profit. Candva una dintre cele mai puternice platforme de productie comuniste, IMGB, aflata la marginea de sud a Capitalei, tinde sa devina laboratorul in care se face un experiment de management capitalist. Promotorul noii ordini: austriacul Peter Eisenkolb, in varsta de 40 de ani, managerul nou infiintatei companii detinute de Ovidiu Tender, Vulcan International GmbH. Misiune: sa urce Vulcan, cel mai important producator local de generatoare de aburi, pe primul loc in randul fabricantilor de specialitate din Europa. Materialul complet.
Românii îşi cumpără alimentele de la magazinul din colţul străzii, sustine Evenimentul Zilei. Preferăm magazinele alimentare de la colţul străzii când ieşim să cumpărăm făină, mălai, sana sau pâine, dar mergem la hipermarket pentru cosmetice şi alte produse nealimentare. Cel puţin aşa arată un studiu al companiei de cercetare a pieţei MEMRB Retail Tracking Services, privind obiceiurile de cumpărături ale românilor. Citeste stirea.
Normele BNR anticreditare, fentate de români, a descoperit Gandul. Noile norme impuse de Banca Naţională pentru obţinerea creditelor imobiliare sunt deja „sărite” de particularii care au găsit soluţii ca să nu rămână cu casele şi terenurile nevândute. Persoanele fizice îşi vând bunurile imobiliare cu plata în rate, creditând ei cumpărătorii care nu pot lua un împrumut bancar. În funcţie de valoarea casei sau a terenului, dar şi de înţelegerea dintre vânzător şi cumpărător, tranzacţiile imobiliare cu plata în rate între persoane fizice se poate întinde chiar şi pe cinci ani. Afla tot.
Aproape falimentara AIG a facut profit in Romania, citim in Romania Libera. American International Group (AIG), pana nu demult cea mai mare corporatie de asigurari a lumii, devenita o victima a crizei financiare, are afaceri in Romania de asigurari, de pensii obligatorii cu gestiune privata si investitii in capitalul unor companii, in special din comunicatii si informatica. Impreuna, firmele sale de gestionare de fonduri de pensii si de asigurari de viata au peste jumatate de milion de clienti in Romania. Citeste stirea.
Sezonul 2009 pe litoral - oficialii anunta scaderi la tarifele de cazare, hotelierii ii contrazic, a aflat Gardianul. Ieri a debutat in statiunea Mamaia Târgul de Turism „Bursa Litoral 2009”, manifestare organizata de Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Litoral, in parteneriat cu Ministerul pentru IMM, Comert, Turism si Profesii Liberale. Scopul declarat al manifestarii este acela de a pune fata in fata hotelierii de pe litoral cu agentiile de turism, in vederea stabilirii tarifelor pentru anul viitor. Afla mai mult.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.