Piata contrazice dealerii auto: plus de 42% in ianuarie, constata Business Standard. Vanzarile de masini noi au crescut cu 42,6% in luna ianuarie, avans de aproape doua ori mai mare decat cresterea generala a pietei in 2007, la 23.369 de unitati, contrar estimarilor pesimiste ale importatorilor si constructorilor, care estimau, pentru acest an, un avans cuprins intre cinci si 20% sau chiar o stagnare. Avansul este cel mai mare consemnat pana acum in prima luna a anului, ianuarie fiind, prin traditie, luna cu vanzarile cele mai reduse din intregul an. Cei mai multi dealeri si importatori de masini au sustinut pozitia reprezentantilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile, care declarau recent ca neclaritatile legate de formula de calcul a taxei de prima inmatriculare ar putea reduce drastic avansul pietei in acest an, in pofida conditiilor favorabile de finantare si a nivelului redus de motorizare. Cererea a fost impulsionata, in special, de segmentul autoturismelor de import, care s-a extins cu 49,3% in prima luna din acest an, la 13.283 de unitati, fata de cele 8.827 de astfel de masini livrate in ianuarie 2007. Materialul complet.
Ziarul Financiar a realizat topul celor mai mari companii private locale. Cea mai mare companie privata detinuta de actionari romani a devenit distribuitorul de materiale de constructii Arabesque, in timp ce Banca Transilvania a ramas cea mai importanta institutie financiara cu capital autohton. Astfel, ierarhia capitalului privat romanesc este dominata in continuare de banci, Banca Transilvania si Banca Carpatica, in timp ce pe locul zece se situeaza divizia de leasing a grupului Tiriac. Cele mai mari sapte companii cu actionariat romanesc au inregistrat anul trecut afaceri de peste 2 mld. euro, potrivit datelor centralizate de ZF. Cea mai mare firma, Arabesque, detinuta de omul de afaceri Cezar Rapotan, a rulat anul trecut afaceri de aproape jumatate de miliard de euro, in crestere cu peste 30% fata de 2006. Citeste mai mult.
Dobinzile mari si „capsunarii“, activele de baza ale Romaniei, titreaza Cotidianul. Peste 10 miliarde de euro. Atit a reprezentat la finele anului trecut suma fondurilor intrate in Romania prin transferurile curente si prin depozitele pe termen mediu si lung ale nerezidentilor, potrivit datelor prezentate de Banca Nationala a Romaniei. Sumele venite de la romanii din strainatate au crescut cu aproape doua miliarde de euro in 2007 fata de anul precedent pina la 7,2 miliarde de euro, in timp ce depozitele strainilor au crescut de trei ori mai mult, ridicindu-se la 3,2 miliarde de euro. Prin comparatie, investitiile straine directe au scazut cu doua miliarde de euro in 2007 sau, daca excludem aportul privatizarii BCR, au ramas la un nivel constant, adica putin peste 7 miliarde de euro. Afla mai mult.
Adevarul a descoperit ca investitorii străini caută parcurile industriale. Teren şi utilităţi disponibile – noile condiţii pentru atragerea marilor proiecte de investiţii. La Craiova, investitorii care vin pe urmele Ford aud acelaşi text de la autorităţile locale – „nu avem terenuri, parcul industrial este plin". Este numai un caz flagrant din ciclul cum se pot pierde investiţiile. În toamna anului trecut, după semnarea contractului AVAS-Ford pentru fabrica de automobile din Craiova, la autorităţile locale din Dolj au început să se prezinte investitori de componente auto. Natural, voiau să se instaleze cât mai aproape de o uzină unde ar urma să se producă 300.000 de automobile pe an. Primul venit, furnizorul german de structuri pentru automobile Kirchhoff, s-a interesat de o suprafaţă de circa cinci hectare pentru a ridica o unitate de producţie. Răspunsul primit - autorităţile nu au la dispoziţie o suprafaţă atât de mare, în condiţiile în care Parcul industrial Craiova (aflat în proprietatea consiliului judeţean) este plin. Materialul complet.



