LUNI
Primele noua luni ale acestui an au adus cu 60% mai multe tranzactii pe sectorul imobiliar decat in perioada similara a anului trecut, informeaza Business Standard. Tranzactiile cu cladiri finalizate sau aflate in stadiu de dezvoltare realizate in acest an totalizeaza o valoare de 800 milioane de euro. Austriecii raman principalii actori pe piata tranzactiilor, urmati de israelieni si de fondurile de investitii britanice. Immoeast, Europolis, Globe Trade Centre (GTC), Cefin, Teesland, Trigranit sau Sonae Sierra au acaparat piata investitiilor imobiliare, cu tranzactii care au implicat cele mai importante cladiri dezvoltate in Romania. Citeste mai mult.
Privatizarea IAR cu Eurocopter a cazut, titreaza Cotidianul. Procesul de privatizare a producatorului de elicoptere si avioane usoare IAR Ghimbav cu firma franceza Eurocopter a fost stopat, iar privatizarea va fi reluata, potrivit unui comunicat al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Institutia a procedat astfel pentru ca, pina la termenul-limita impus de legislatia romana, Eurocopter nu a depus oferta finala. Materialul complet.
MARŢI
Cotidianul susţine că "circul politic ne-a coborit ratingul de tară". Dupa ce Standard&poor’s a scazut, in primavara, ratingul Romaniei, a venit rindul companiei Coface sa faca acelasi lucru. Cauza ambelor decizii: instabilitatea politica. Compania de management al riscului Coface a diminuat ratingul acordat Romaniei privind capacitatea de plata a firmelor, de la clasa de risc A4 la A4 minus, motivind decizia prin riscul unei deprecieri accentuate a leului si incetinirea reformelor, pe fondul instabilitatii politice. Citeşte aici.
Gardianul titrează şi el: Ne scade ratingul din cauza galcevilor politice. Compania de management al riscului Coface a diminuat ratingul acordat României privind capacitatea de plata a firmelor de la clasa de risc A4 la A4 minus, motivând decizia prin riscul unei deprecieri accentuate a leului si încetinirea reformelor, pe fondul instabilitatii politice. Articolul complet.
Sebastian Vladescu a fost eliberat din functia de secretar de stat in Ministerul Economiei si Finantelor prin decizie a premierului Calin Popescu Tariceanu, anunţă Cotidianul. Vladescu si-a depus demisia in urma cu citeva saptamini, au declarat pentru NewsIn surse ministeriale, fiind acceptata de premierul Tariceanu acum trei zile. Citeşte ştirea.
MIERCURI
Danila lasa BCR pe mainile austriecilor, titreaza Business Standard. Nicolae Danila, CEO al celei mai puternice banci de pe piata - BCR - si singurul roman din Top 3 bancar, si-a anuntat ieri demisia din functie. Potrivit unui comunicat al Erste Bank, Danila va fi inlocuit de vicepresedintele executiv al bancii, Manfred Wimmer, care va asigura interimatul pe aceasta functie, incepand cu data de 1 decembrie. Wimmer, avocat de profesie, este cel care a condus echipa de negociatori a Erste Bank in procesul de privatizare a celei mai mari banci romanesti. O posibila destinatie a presedintelui Danila ar putea fi postul de consilier al Guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, pozitie pe care Danila a mai ocupat-o intre 1998 si 1999. “Ar fi o optiune pe care credem ca domnul Danila va miza in viitor, existand o relatie speciala intre guvernator si domnul Danila”, au declarat pentru Business Standard surse din BNR. Citeste articolul complet.
Presedintele celei mai mari banci romanesti si-a dat ieri demisia. Va fi inlocuit cu un austriac, scrie si Cotidianul. Presedintele BCR, Nicolae Danila (foto), a demisionat din functia pe care o detine din 2000 si va parasi banca pe 1 decembrie, in urma unei „intelegeri reciproce“ cu actionarul majoritar al BCR, banca austriaca Erste Bank, a informat institutia romaneasca de credit intr-un comunicat. Danila va fi inlocuit, la conducerea celei mai mari banci din Romania, de Manfred Wimmer. Danila nu va lucra in nici o alta companie din grupul Erste. Citeste.
JOI
Bruxelles-ul cere informaţii legate de privatizarea Tractorul, anunţă Gândul. Comisia Europeană a solicitat ieri autorităţilor de la Bucureşti să ofere, în timp de 30 de zile, date legate de potenţialele ajutoare de stat acordate societăţii Tractorul Braşov şi a cerut oprirea tuturor ajutoarelor până când va lua o decizie cu privire la compatibilitatea acestui sprijin. Citeşte articolul.
Evenimentul Zilei informează că, dupa ce Comisia Europeana a cerut AVAS informatii despre evaluarea ajutorului de stat pentru Tractorul Brasov, Autoritatea a cerut amanarea termenului de intocmire a raspunsului cu inca 30 de zile, pana pe 26 noiembrie. Citeşte aici.
VINERI
Vladescu: Noua taxa auto va fi gata pina la 1 ianuarie, scrie Cotidianul. Fostul secretar de stat in Ministerul Finantelor Sebastian Vladescu a declarat joi ca este convins ca, pina la sfirsitul anului, autoritatile romane si Comisia Europeana vor ajunge la o solutie de modificare a taxei de prima inmatriculare a autoturismelor. Citeste.
Ancheta UE goneste investitorii din Craiova, dă de ştire Romania Libera. Puzderia de investitori care isi anuntasere venirea la Craiova o data cu preluarea Automobile Craiova de catre gigantul american Ford face pasi repezi inapoi, dupa ce Comisia Europeana a anuntat declansarea unei investigatii in legatura cu privatizarea constructorului craiovean de automobile. Materialul complet.
Adevarul scrie si el ca intârzierea anchetei UE poate alunga Ford din România. Americanii au fixat un termen-limită pentru începerea producţiei din primăvara anului 2008, dar finalizarea tranzacţiei este îngheţată de ancheta pe teme concurenţiale a Comisiei Europene. În cazul în care Comisia Europeană nu va definitiva până la sfârşitul primului trimestru al anului viitor ancheta cu privire la respectarea condiţiilor concurenţiale în cazul privatizării fabricii de automobile de la Craiova, compania Ford ar putea renunţa la proiectul din România. Articolul complet.
SÂMBĂTĂ
Isarescu catre Guvern: “Opriti cheltuielile electorale!”, titrează Cotidianul. Politica fiscala trebuie sa sustina in continuare procesul de dezinflatie, iar cheltuielile bugetare trebuie oprite, chiar daca este o perioada foarte proasta pentru Guvern, inainte de alegeri, a declarat, joi seara, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu. “Timingul este foarte prost pentru Guvern, chiar in perioada electorala sa le spunem «Opriti cheltuielile!»“, a afirmat Isarescu. Citeşte aici articolul.
Guvernatorul Bancii Nationale solicita Guvernului sa nu faca pomeni electorale in ultimele doua luni ale anului, susţine Gardianul. Oficialul bancii centrale a aratat ca aproape de finele lunii octombrie, bugetul consolidat înregistreaza înca excedent si ca spera ca Executivul sa nu efectueze cheltuieli masive în ultimele doua luni ale anului, asa cum s-a procedat în executiile bugetare precedente. „Nu suntem în situatia în care sa risipim bani daca vrem sa conducem economia româneasca într-o maniera sustenabila“, a spus Isarescu. Citeşte aici.
Cotidianul mai anunţă că "Ioan Niculae intra in afaceri cu rusii". Producatorul de aluminiu Vimetco N.V., actionar majoritar la Alro Slatina, a incheiat un parteneriat cu firma romaneasca Interagro SA, detinuta de omul de afaceri Ioan Niculae, pentru a construi impreuna o centrala de energie electrica in Romania, proiect estimat la 1 miliard de dolari, se arata intr-un comunicat al Vimetco. Mai mult, aici.



