"Capsunarii" au trimis acasa 7 miliarde de euro in 2007, scrie Cotidianul. Deficitul de cont curent al balantei de plati (diferenta dintre intrarile si iesirile de valuta), unul dintre cele mai importante dezechilibre macroeconomice ale Romaniei, a crescut, anul trecut, comparativ cu 2006, cu 66,1%. Deficitul a ajuns la 16,87 miliarde de euro, adica 14,3% din Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru 2007, potrivit datelor publicate joi de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Influenta determinanta asupra soldului contului curent a avut-o deficitul balantei comerciale: importurile au depasit exporturile cu 17,58 miliarde de euro, suma fiind mai mare cu 49,6% fata de anul 2006. Transferurile curente, adica banii veniti din strainatate si intrati in conturile din bancile romanesti, au avut, si in acest an, cea mai mare influenta pozitiva, soldul intrari/iesiri fiind, la acest capitol, de 4,85 miliarde de euro. Numiti popular „banii trimisi de capsunari“, sumele repatriate de romanii din strainatate au atenuat semnificativ din deficit. Materialul complet.
Ministerul Mediului s-a insarcinat sa vina cu o noua propunere privind taxa auto, spune premierul, declaratia fiind preluata si de Business Standard. "Romania are obligatia, ca si celelalte tari europene, ca din 2011 sa scoata din circulatie vehiculele noneuro", a declarat prim-minstru Calin Popescu Tariceanu intr-un interviu acordat postului public de televiziune. El a explicat ca taxa auto este menita sa descurajeze importul de autovehicule care oricum vor fi scoase din circulatie in cativa ani. Guvernul a instituit programul cunoscut sub numele de "Rabla" tocmai pentru a reinnoi parcul auto, a adagat Tariceanu. "Din discutiile pe care le-am avut azi (joi n.r.), propunerea care s-a degajat a fost sa facem o taxa care sa se reflecte intr-o formula simpla, legata de nivelul de emisii de CO2, dupa principiul "poluatorul plateste", adica cu cat polueaza mai mult, cu atat plateste mai mult. Afla mai mult.
Adevarul a descoperit ca o casa in Brazilia îţi aduce un randament anual de 7%. Târgul imobiliar aduce tot mai multe astfel de oferte exotice la pachet cu soluţii de management al proprietăţilor de peste graniţă. Dezvoltatorii străini încearcă să convingă românii să cumpere case de vacanţă în ţări precum Brazilia, Spania, Bulgaria şi Grecia. Ofertele aduc în prim-plan locuinţe care şi aduc bani cumpărătorului. Nici constructorii autohtoni nu se lasă mai prejos. În plus, ei introduc şi sisteme de management al proprietăţii. Între 14 şi 17 februarie, la târgul de apartamente Condominium din Bucureşti, vizitatorii pot studia oferta şi chiar cumpăra asemenea proprietăţi, la care se adaugă de acum „clasicele" apartamente şi vile în ansambluri rezidenţiale din Bucureşti şi împrejurimi. Dezvoltatorii străini şi români prezenţi la târgul imobiliar Condominium oferă, pe lângă unităţile locative în ansamblurile rezidenţiale bucureştene, şi case de vacanţă la munte sau la mare, în România şi în străinătate. Cei mai mulţi spun că pot asigura administrarea şi rentabilizarea investiţiei, astfel încât proprietăţile să nu fie „găuri negre" pentru buzunarele proprietarilor, care le folosesc în interes propriu doar câteva săptămâni pe an, ci afaceri profitabile. Mai mult.
Restantele populatiei s-au dublat, ajungand la 159 de milioane de euro, scrie Ziarul Financiar. Restantele acumulate de populatie la plata creditelor contractate au urcat la 573,2 milioane de lei (echivalentul a 159 de milioane de euro) in decembrie trecut, marcand astfel o dublare in lei, arata datele Bancii Nationale. Soldul din decembrie reprezinta un nou maxim istoric, insa cresterea fata de luna precedenta este marginala, de numai 0,2%. Pe parcursul anului trecut restantele acumulate de clientii individuali au avut o evolutie sinuoasa. In trei luni - aprilie, iulie si noiembrie cresterile au depasit 10%, in timp ce in restul lunilor ritmurile au fost mult mai mici, iar in octombrie s-a inregistrat chiar o corectie usoara. Citeste mai mult.



