Senatul american a aprobat înfiinţarea programului Travel Promotion Act, prin care se creează o societate non-profit care promovează turismul străinilor în Statele Unite. Programul va fi finanţat printr-o taxă de 10 dolari pentru turişti straini şi de 100 milioane dolari care provin din industria turismului. Citeşte mai mult despre planul anticriză al SUA pe CNN Money.
Acţiunile Prudential au scăzut cu aproape 20% de când au apărut informaţii despre acordul de preluarea AIG asigurări de viaţa din Asia pentru preţul de 35 mld. dolari, trezind dubii asupra încheierii afacerii, scrie Financial Times.
Coaliţia portocalie s-a destrămat, scrie scrie Kyiv Post. Urmează moţiunea de cenzură, după ce aliaţii s-au întors împotriva premierului Iulia Timosenko, făcând astfel adoptarea moţiunii de cenzură iminentă.
Spania economia nu dă semne de revenire. Numărul şomerilor a crescut cu 82.000 faţă de luna trecută. Ministerul Muncii a raportat că în februarie numărul şomerilor a crescut cu peste 82.000 faţă de luna precedentă, în creştere cu 2,03%. Rata şomajului în Spania a trecut de 18,3% în ultimele trei luni din 2009 şi riscă să ajungă la 20 la sută. Citeşte mai multe pe CNN Money.
Revista presei internaționale 3.03.2010 - SUA mizează pe turism
Publicat la 03.03.2010, 07:12:58
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
