money.ro
Actualitatemoney.ro

Revista presei internaţionale, 08 februarie 2008

Publicat la 08.02.2008, 09:58:26

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Revista presei internaţionale, 08 februarie 2008
"China Investment Corpotarion, în pragul unui acord cu JC Flowers", titrează Financial Times. Fondul suveran chinez şi firma americană pregătesc lansarea unui vehicul investiţional de 4 miliarde de dolari, destinat plasamentelor în instituţii financiare cu probleme. Mutarea vine după controversatele tranzacţii în care fonduri guvernamentale din Asia sau Orientul Mijlociu au cumpărat participaţii la bănci precum UBS, Merrill Lynch, Citigroup sau Morgan Stanley. De data aceasta însă, investiţiile vor fi efectuate indirect, aceasta şi ca urmare a suspiciunilor legate de agenda ascunsă a fondurilor suverane.

Kerviel, acuzat că ar fi încercat să acopere un câştig de 1,4 miliarde de euro, este un alt titlu din Financial Times. Surse apropiate investigaţiei susţin că traderul Societe Generale a întîrziat ulterior închiderea poziţiilor profitabile pentru a nu fi expus. Oficiali ai băncii sunt de părere că pierderile masive care s-au acumulat în prima parte a acestui an, au fost de fapt generate de încercările lui Jerome Kerviel de a-şi şterge urmele. "Este foarte posibil ca tranzacţiile de la începutul anului erau menite să acopere câştigurile anterioare", a declarat Francois Martineau, avocat al băncii franceze.

Tot de aici mai putem afla despre decizia de politică monetară de ieri a Băncii Centrale Europene sau despre retragerea lui Mitt Romney din cursa republicană pentru nominalizarea la alegerile prezidenţiale. Abandonul de ieri al acestuia reprezintă un pas hotărâtor spre victoria în preliminare a lui John Mc Cain.

"Banca Angliei reduce dobânda cheie pînă la 5,25%" aflăm din The Guardian. În acord cu această mutare, băncile ipotecare britanice nu au mai stat pe gânduri şi au redus la rândul lor dobânzile. Atât instituţiile de credit cât şi companiile de construcţii şi-au propus să transfere ieftinirea de 0,25% către clienţii lor cît mai curînd posibil. Spre exemplu, un credit de 100.000 de lire sterline, va fi redus astfel cu 16 lire pe lună.

Tot de aici putem afla de noul statut al băncii Northern Rock. Aceasta a fost încadrată de către autorităţi ca instituţie publică, pentru ca cele 25 de miliarde de lire să poată fi înregistrate oficial. Oficiali ai trezoreriei au declarat că este vorba despre o măsură contabilă temporară.

"Rusia ameniţă Ucraina cu închiderea conductei de gaze", titrează Frankfurter Allgemeine. Gazprom ar putea sista de luni livrările de gaze naturale către Ucraina, pe motiv de întârzieri la plată. Livrările de gaz mai ieftin din Asia Centrală au scăzut progresiv în ultimul timp, ceea ce a obligat Gazprom să suplimenteze comenzile cu gaze ruseşti, mai scumpe. Noul şef al executivului de la Kiev, Iulia Timosenko intenţionează să renegocieze contractele cu Rusia. În 2006, Gazprom a sistat pentru scurt timp livrările către Ucraina.

Din Handelsblatt aflăm despre interesul manifestat de Deutsche Bank faţă de banca de stat Postbank. În urma declaraţiilor şefului Deutsche Bank, Josef Ackermann, acţiunile Postbank s-au apreciat cu 6%. Tot Handelsblatt vorbeşte şi despre inaugurarea de luni a fabricii Nokia de la Jucu. Aici ar urma să lucreze în primă fază 200 de angajaţi, urmând ca până la sfârşitul anului, cifra acestora să crească la 1200.

Congresul american a aprobat pachetul fiscal de 168 de miliarde de dolari, titrează The Wall Street Journal. Astfel, începând din primăvară, peste 130 de milioane de familii americane se vor califica pentru reduceri de taxe. Măsurile au trecut de senat cu 81 de voturi pentru şi 16 împotrivă, după ce democraţii au renunţat la câteva dintre amendamentele lor. Camera Reprezentanţilor a confirmat la rândul ei decizia senatului, cu 380 de voturi în favoarea şi 34 împotriva pachetului de stimultente fiscale.

Gaz de France nu se lasă învinsă de refuzul Turciei de a o primi în proiectul Nabucco şi îşi orientează atenţia spre South Stream, scrie Les Echos. Articolul citează declaraţia unui oficial al grupului francez care a vrut să-şi păstreze anonimatul şi care spune că Gaz de France va începe studierea altor proiecte aflate în discuţie în această parte a Europei, ca de exemplu South Stream. Proiectul gazoductului a fost iniţiat de Gazprom şi Eni, va trece pe sub Marea Neagră prin Bulgaria şi se desprinde în două ramuri una spre nord-vest prin Austria şi una sudică prin Grecia şi Italia.

Din Le Monde aflăm că cele două camere ale Parlamentului au aprobat în această noapte ratificarea Tratului European de Reformă. Proiectul de lege a trecut cu 336 de voturi pentru şi 52 împotrivă. Astfel, Franţa devine al cincilea stat membru care a ratificat Tratatul de la Lisabona, document ce înloicuieşte Constituţia Europeană, respinsă de francezi prin referendum, pe 29 mai 2005.

Premierul spaniol, José Luis Rodríguez Zapatero, recunoaşte că economia se cunfruntă cu anumite dificultăţi care însă vin din afară, citim în El Pais . Zapatero a ţinut să precizeze că economia Spaniei are fundamente solide însă nu poate rămâne complet imună la criza care începe să afecteze şi Europa.


Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite