Uniunea Europeană scrie meniul opţiunilor, titrează pe prima pagină The Wall Street Journal. Subiect pe care, de altfel, în găsim dezbătut pe larg în mai toate ziarele internaţionale. Cele mai mari economii ale zonei euro se pregătesc să scoată la iveală planuri de cheltuire a zeci de miliarde de euro în fonduri de stat care să ridice sistemul bancar. Asta după ce liderii acestor ţări au căzut de acord asupra unui meniu de măsuri privind cooperararea împotiva crizei financiare globale. Reprezentanţi ai 15 state care folosesc euro au spus că aceste măsuri vor fi implementate în măsura în care guvernele doresc. Ele includ parţiala naţionalizare a unor bănci şi garantarea de către stat a împrumuturilor. Sub acordul semnat în această noapte, aceste garanţii vor fi oferite în termeni comerciali şi de ele trebuie să beneficiezetoate băncile, indiferent de naţionalitate.

Tot de aici aflăm detaliile unei prăbuşiri ce s-a auzit în întreaga lume. Investitorii se confruntă cu o dramatică scădere a acţiunilor şi nu mai ştiu cum să iasă din colţuri ale lumii unde înainte făceau profituri uriaşe. Pe măsură ce fluxul de capital străin scade, în micile economii creşterile importante par a fi de domeniul trecutului, notează WSJ. În acest context, îngrijorările potrivit cărora situaţia internaţională se va înrăutăţi mai mult - sunt din ce în ce mai mari. Alături de marile economii ale lumii, România se află pe harta statelor cu cele mai mari scăderi ale burselor şi ale valutelor.

O nouă formulă pentru Morgan Stanley, scrie astăzi Financial Times. Banca americană a fost forţată să renegocieze termenii unei injecţii de capital în valoare de 9 miliarde de dolari din partea Mitsubishi UFG, ca urmare a deprecierii masive a preţului acţiunilor după anunţul acestei infuzii. Banca Japoneză încă intenţionează să investească acele 9 miliarde de dolari în schimbul a 21% din capitalul Morgan Stanley, dar sub o altă formulă, care presupune ca întreaga investiţie să fie făcută sub forma unor acţiuni preferenţiale convertibile, la un preţ mult mai mic decât cel stabilit iniţial. Ambele părţi au declarat că se aşteaptă ca tranzacţia să fie finalizată mâine.

Franţa va adopta un plan de urgenţă pentru a-şi refinanţa băncile
, titrează Les Echos pe prima pagină. Consiliul de miniştrii va examina astăzi un proiect de lege prin care va fi creată o structură ad-hoc care va facilita refinanţarea băncilor franceze. Nevoile se pare că sunt de ordinul miliardelor de euro. Textul urmează să fie adoptat de Parlament până la finalul acestei săptămâni.