money.ro
Actualitatemoney.ro

Revista presei internaţionale, 14 ianuarie 2008

Publicat la 14.01.2008, 09:19:32

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Revista presei internaţionale, 14 ianuarie 2008

Potrivit unor surse citate de Financial Times, Guvernul Kuweitului va investi 4 miliarde de dolari în Merril Lynch. Ajutorul vine din afara Statelor Unite, pe măsură ce pierderile băncii americane de investiţii se acumulează. Autoritatatea pentru Investiţii din Kuweit sau KIA va deveni astfel unul dintre acţionarii semnificativi, alte participaţii ar putea merge către investitori din Europa. Acelaşi fond kuweitian ar putea investi 2 până la 3 miliarde în Citigroup.

Tot de aici aflăm despre acordul încheiat ieri între Kazakhstan şi consorţiul condus de Eni cu privire la exploatarea petroliferă din Kashagan. Consorţiul din care mai fac parte ExxonMobil, Shell şi Total au fost de acord să plătească statului kazah între 2,5 şi 4,5 miliarde de dolari drept compensaţii pentru întârzierile în demararea proiectului. Ei au fost de asemenea de acord să vândă o participaţie suplimentară către KazMunaigas, aşa încât compania kazahă deţine acum 16,8%, echivalentul deţinerilor celor mai mari membri ai consorţiului.

Din ediţia de duminică a cotidianului Independent aflăm despre bonusurile secrete de la Northern Rock. Acestea se ridică la 2 milioane de lire pe lună şi sunt plătite către 173 din totalul de 6.000 de angajaţi ai băncii. Este de aşteptat ca aceste dezvăluiri să stârnească furie în rândul acţionarilor şi nu numai, după cum ştiţi, banca ipotecară din Newcastle, fiind la un pas de naţionalzare.

În Frankfurter Allgemeine citim despre creşterile salariale de 11% obţinute de sindicatul conducătorilor de locomotive din Germania şi negocierea unui contract colectiv de muncă exclusiv, pericolul grevelor pare să fie astfel depăşit. Analiştii economici vorbesc deja despre „îngenuncherea conducerii Deutsche Bahn”. Tot Frankfurter Allgemeine ne vorbeşte în exclusivitate despre începerea demersurilor Autoritatăţii Federale pentru Concurenţă de verificare a pieţei carburanţilor. Verificarea are la bază suspiciuni legate de instaurarea practicilor de monopol şi cartelizare a pieţei.

Volkswagen vinde pentru prima oară peste 6 milioane de autoturisme, ne informează cotidianului economic Handelsblatt. Dacă în Germania, anul 2007 nu a fost unul strălucit pentru Volkswagen, nu acelaşi lucru se poate spune despre China, Brazilia sau Rusia. Pe aceste pieţe, vânzările au înregistrat creşteri spectaculoase în ultimul an. Concernul din Wolfsburg se poate asfel mândri cu o creştere anualizată a volumului de vînzări cu 8 procente. Potrivit declaraţiilor făcute în cadrul salonului de la Detroit de către executivul Martin Winterkorn, ţinta profitului brut de 5,1 miliarde de euro pentru 2007 ar fi fost atinsă.

Citigroup caută investitori peste hotare, este unul dintre titlurile din ediţia de weekend a cotidianului Wall Street Journal. Se pare că banca americană de investiţii va apela din nou la prinţul saudit Alwaleed bin Talal pentru a depăşi actuala criză de lichidităţi. De data aceasta însă, surse apropiate Citigroup dau ca sigură şi achiziţionarea unor participaţii de către Banca de Dezvoltare a Chinei. În momentul de faţă, nu se ştie la cât se va ridica investiţia prinţului bin Talal, în cazul băncii chineze ar putea fi însă vorba despre 2 miliarde de dolari.

Tot de aici aflăm şi despre situaţia mai puţin roză pe care o traversează segmental cardurilor platinum. Dacă în urmă cu trei sau patru ani, băncile le promovau în mod agresiv în rândurile clienţilor super-bogaţi prin facilităţi exclusiviste şi linii de credit impresionante, acum se pare că această strategie generează contra-efecte.

Cazurile în care clienţii nu îşi mai pot permite să plătească datoriile accumulate se înmulţesc de la o zi la alta. Investitorii şi analiştii vor avea ocazia să examineze cu atenţie problema cardurilor, cu ocazia publicării rezultatelor pe trimestrul al patrulea de către Citigroup şi JP Morgan Chase + doi dintre cei mai mari emitenţi americani de carduri.

Total, Suez şi Areva plănuiesc construcţia a două reactoare nucleare de ultimă generaţie la Abou Dhabi, este subiectul exclusiv publicat de Les Echos pe prima pagină. Din articol aflăm că cele trei companii au încheiat un parteneriat pentru a construi şi apoi a exploata reactoarele nucleare, iar în urma vizitei preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy în Emiratele Arabe Unite se aşteaptă semnarea unui acord de cooperare nucleară între cele două state. Documentul care atestă parteneriatul dintre Total, Suez şi Areva urmează să fie semnat în cursul zilei de astăzi.

De la secţiunea economică a Le Monde aflăm că majorarea preţurilor la unele medicamente îi nelinişteşte pe farmaciştii francezi. Federaţia sindicatelor din industria pharma a condamnat creşterea preţurilor de la 1 ianuarie la un număr de medicamente care erau trecute pe lista de produse compensate. În acest context, sindicaliştii cer implicarea guvernului şi măsuri de asigurare a protecţiei sociale.

Pe pagina economică a cotidianului spaniol El Pais citim despre estimarea săptămânalui britanic The Economist cu privire la avansul economiei spaniole în 2008. Astfel potrivit The economist, Spania va avea anul acesta o creştere economică de 2,4%, mai mică decât cifra estimată de Guvern de 3,1%. Specialiştii britanici anticipează că procentul va scădea cu 0,1% anul viitor. Creşterea produsului intern din Spania este totuşi superioară mediei estimate pentru zona euro.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite