Economia se pregăteşte pentru un declin inevitabil, scrie Times. Fondul Monetar Internaţional a avertizat toate ţările şi afirmă că Statele Unite vor fi cele mai afectate de schimbările majore. Piaţa imobiliară va avea cel mai mult de suferit, iar creşterea globală se va tempera la 4,45% anul viitor, cu 0,45 de procente mai puţin faţă de 2007. Vestea bună vine pentru China, care se aşteaptă la primul loc în topul ţărilor care au înregistrat cea mai mare creştere economica, o premieră pentru această ţară.

Alertă pe piaţa imobiliară în Marea Britanie, titrează şi Financial Times. Criza pe piaţa imobiliară în Statele Unite va afecta considerabil piaţa şi în statele  Europei. Marea Britanie se aşteaptă la o creştere economică de doar 2,3% pe 2008, faţă de 2,7%, procentajul pe anul acesta. Cifrele nu sunt însă sigure, iar piaţa imobiliară se poate aştepta şi la alte veşti rele.

Unul din cei mai importanţi distribuitori de bere din Europa, Scottish & Newcastle se pregăteşte pentru o schimbare radicală, scrie Financial Times. Carlsberg şi Heineken vor să cumpere compania, însă oferta nu este văzută cu ochi buni de S&N, care au clasificat-o drept inutilă şi nedorită. Acţiunile companiei au crescut cu 19% după oferta danezilor şi a olandezilor, S&N fiind evaluată acum la 10 miliarde de lire sterline.

The Guardian aduce în prim plan o altă asociere, între MySpace şi Skype, două dintre cele mai importante companii pentru online. MySpace, cea mai vizitată comunitate de pagini personale, a încheiat un acord cu specialistul în telefonie online Skype. Înţelegerea este crucială pentru eBay, proprietarul Skype, care a investit 2,8 milioane de dolari pentru a o deţine. Skype oferă convorbiri gratuite pentru 246 de milioane de utilizatori şi taxează doar convorbirile către telefonia mobilă şi fixă.

Marile instituţii mass media din Statele Unite ar putea primi în curând una din cele mai bune veşti. Comisia Federală pentru Comunicaţii are în plan abrogarea legii conform căreia instituţiile de presă vor putea în curând să deţină şi o televiziune, dar şi un ziar sau post de radio în aceeaşi localitate, scrie New York Times. Legea îi împiedică pe marii investori precum Robert Murdoch, care ar dori să deţină în continuare cotidianul The New York Times şi să deschidă şi o televiziune Fox în marele oraş. Abrogarea legii ar da mână liberă investitorilor, însă consecinţele pe plan politic au apărut deja. Pesimiştii spun că este posibilă o mai mare influenţă politică asupra instituţiilor de presă şi că presa are alte probleme care ar trebui luate în considerare.