money.ro
Actualitatemoney.ro

Revista presei internaţionale, 29.12.2008

Publicat la 29.12.2008, 12:26:57

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Revista presei internaţionale, 29.12.2008

Financial Times scrie că Banca Centrală Europeană a primit note proaste pentru felul în care a controlat inflaţia. Moneda euro şi-a câştigat credibilitatea în ochii celor care o folosesc zilnic, dar europenii încă nu apreciază banca centrală şi sunt pesimişti în legătură cu perspectiva economică, notează publicaţia britanică. Un sondaj citat de Financial Times înainte de a zecea aniversare a monedei euro, la 1 Ianuarie 2009, arată părerea răspândită a europenilor că euro ar putea depăşi dolarul ca importanţă globală în cinci ani. Totuşi, sondajul arată că peste jumătate din italienii şi spaniolii chestionaţi, 47% din germani şi 44% din francezi spun că prestaţia BCE a fost sub aşteptări. Rezultatul ar putea părea surprinzător, deoarece, cu excepţia unei creşteri bruşte provocate de scumpirea petrolului, inflaţia în zona euro a fost rareori substanţial peste ţinta anuală a BCE, de sub 2%. O explicaţie ar fi aceea că europenii se tem că introducerea euro a dus la o creştere a preţurilor, după cum spun 90 la sută din francezi, italieni şi spanioli şi 83 la sută din germani.

Tot Financial Times scrie că Marea Britanie se aşteaptă la un an teribil pentru piaţa muncii. Aproape o treime din angajaţi se aşteaptă ca salariile să le fie îngheţate sau reduse în 2009, an care ar putea fi cel mai nefavorabil pieţei muncii din ultimele două decenii, potrivit unei organizatii patronale. Şomajul, care a atins deja cel mai ridicat nivel din 1997, va continua să crească anul viitor, potrivit cifrelor oficiale citate de Financial Times. Vârful va fi atins în 2010, când se estimează că vor fi 3 milioane de şomeri în Marea Britanie, un nivel atins doar în timpul recesiuniii de la începutul anilor '80 şi '90, notează FT.

Hollywood-ul celebrează veniturile mari din vacanţa de Crăciun, scrie The Wall Street Journal. În weekend-ul de patru zile, cele mai bune încasări le-a făcut filmul "Marley & Me" - cu bilete vândute în valoare de 51,7 milioane de dolari. Acest succes de sărbători încheie un an mediocru pentru industria cinematografică americană, care a avut venituri de 9,5 miliarde de dolari, cu 0,9 la sută mai puţin decât anul trecut. Lucrurile ar fi stat şi mai prost dacă biletele nu s-ar fi scumpit în acest an, pentru că numărul spectatorilor din sălile de cinema a scăzut cu peste 5% în 2008. Hollywood-ul începe să simtă şi o scădere în vânzarea de DVD-uri şi se aşteaptă la o grevă a actorilor.

Wall Street-ul suferă pierderi record în ultima săptămână a anului 2008, scrie Business Week. Investitorii se pregătesc să închidă ultimele trei zile de tranzacţionare ale anului, în condiţiile în care recesiunea şi şocul economic global au dărâmat acţiunile în acest an. Indicele Dow Jones a pierdut 36,2 la sută în 2008, cea mai mare scădere din 1931, când Marea Criză a tăiat 40,6% din valoarea acţiunilor. De asemenea, indicele Standard & Poor's 500 va avea cea mai mare scădere anuală de când a fost creat, în 1957. Indicele celor mai mari companii ameriane va avea o pierdere anuală de 40,9 la finalul lui 2008, mai arată Business Week. În următoarele zile, tranzacţiile vor rămâne volatile. Investitorii aşteaptă detaliile despre afacerile retailerilor după Crăciun. De asemenea, marţi va fi publicat indicele încrederii consumatorilor, iar miercuri departamentul muncii va publica raportul referitor la şomaj, după cei 586.000 de şomeri raportaţi săptămâna trecută, un record al ultimilor 26 de ani.

Proprietăţile comerciale londoneze se afla în criză, scrie The Guardian în secţiunea economică. Valoarea acestor proprietăţi se va înjumătăţi, chiriile vor scădea puternic şi ratele de ocupare se vor reduce puternic în 2009, potrivit experţilor imobiliari, scrie publicaţia. Capacitatea prea mare şi o prăbuşire a cererii sunt motivele principale pentru această situaţie, arată specialiştii întebaţi de The Guardian. Cifrele oficiale arată că rsstul marii britanii se va afla in aceeasi situatie ca si londra, deoarece intregul sector al proprietatlor comerciale a scazut noiembrie pentru prima data din 2004.
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite