money.ro
Actualitatemoney.ro

Revista presei internaţionale, 29 ianuarie 2008

Publicat la 29.01.2008, 06:33:19

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Revista presei internaţionale, 29 ianuarie 2008
Noile dezvăluiri afectează reputaţia Societe Generale, aflăm din Financial Times. Imaginea rămâne şifonată, după ce anchetatorii au descoperit că bursa derivatelor Eurex a tras un semnal de alarmă încă de anul trecut în legătură cu tranzacţiile lui Kerviel. Această ştire zgâlţâie şi mai mult fotoliile preşedintelui băncii, Daniel Buton, şi al şefului diviziei de investiţii, Jean Piere-Mustier. Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy a sugerat ieri intenţia de schimbare a conducerii. „Într-un sistem al marilor recompense....nimeni nu-şi poate declina responsabilităţile.” a declarat acesta.

Tot aici putem citi şi despre analiza intitulată „Europa de Est va resimţi fenomenul înăspririi creditelor”. Criza de pe pieţele financiare reprezintă un examen cu emoţii pentru economiile din Europa Centrală şi de Est, dar şi pentru fosta Uniunea Sovietică. Economiştii sunt de părere că regiunea se va confrunta cu o încetinire a ritmului de creştere economică în urma undelor de şoc financiare care străbat pieţele internaţionale. Impactul este însă unul incert, iar unele state sunt mai vulnerabile decît altele. Având în vedere creşterile masive bazate pe împrumut, înăsprirea condiţiilor de creditatare poate chiar avea un efect benefic asupra unor economii, în special asupra celor cu deficit de cont curent mare, aşa cum este cea a României. Specialiştii mai sunt îngrijoraţi de măsurile fiscale pe care guvernul le-ar putea adopta în acest an electoral. „Investitorii au votat deja cu portofelul şi au depreciat leul cu 20 de procente faţă de euro”, se mai spune în material.

BAE Systems prezintă contribuabilului o notă de plată de 500 de milioane de lire sterline, aflăm din cotidianul britanic The Times. Două dintre cele mai reprezentative proiecte, submarinul nuclear Astute şi distrugătorul Type 45 au depăşit considerabil limita bugetului alocat în ultimii doi ani. Depăşirea vine în ciuda asigurărilor oferite de către BAE, conform cărora întărzierile în execuţie şi alocarea de fonduri suplimentare nu vor mai reprezenta probleme în proiectele pe care le desfăşoară pentru Ministerul Britanic al Apărării.

Nokia şi reprezentanţii land-ului Renania de Nord Vestfalia caută împreună soluţii pentru Bochum, este unul din titlurile de la secţiunea economică a Frankfurter Allgemeine. Ministrul economiei Christa Toben s-a întâlnit luni la Duesseldorf cu preşedintele concernului finlandez Olli Pekka Kallasvuo. Conform comunicatului emis de către minister, părţile au convenit să formeze un grup de lucru a cărui obiectiv este găsirea unor soluţii inovatoare pentru oraşul Bochum. Guvernul landului a insistat ca Nokia să iniţieze de urgenţă discuţii cu reprezentanţii muncitorilor pentru a cunoaşte doleanţele acestora. Autorităţile au declarat că intenţionează să sprijine o soluţie pozitivă în acest caz.

Tot despre guvernul landului Renania de Nord Vestfalia aflăm şi din Handelsblatt. Executivul vrea să preia controlul băncii West LB. Până în momentul de faţă, banca regională cu sediul în Duesseldorf a înregistrat pierderi de 2 miliarde de euro, în parte datorate expunerii la piaţa creditelor subprime. Guvernul ar urma să preia participaţiile caselor de economii regionale şi să garanteze în schimb restul titlurilor de valoare ale băncii.

The Wall Street Journal ne vorbeşte despre discursul de ieri al preşedintelui Bush privind starea naţiunii, ultimul din mandatul său la Casa Albă. "De la explorarea de noi oportunităţi şi până la apărarea ţării, putem spune că am făcut multe progrese." a spus acesta. În legătură cu tema centrală - economia, preşedintele Bush a subliniat avantajele abordării suprapartinice în pregătirea pachetului de stimuli fiscali şi s-a arătat încrezător în perspectiva îmbunătăţirii creşterii economice. "În acest moment, economia traversează o perioadă de incertitudine...în sânul familiilor din întreaga ţară domneşte grija faţă de viitor. Pe termen lung însă, americanii pot avea încredere în evoluţia economiei noastre." a declarat Bush.

Tot de aici aflăm despre demersurile întreprinse de către Comisia de Valori Mobiliare a Statelor Unite pentru aflarea criteriilor care stau la baza remuneraţiei executivilor. Comisia nu este mulţumită de cele aproape 350 de răspunsuri primite din partea companiilor şi intenţioneză să ceară informaţii suplimentare. Majoritatea celor chestionaţi au evitat să ofere detalii concrete privitoare la modul în care este cuantificată performanţa individuală. The Wall Street Journal ne mai informează şi asupra scăderii veniturilor American Express cu aproape 10% sau despre statisticile privind vînzarea de case noi în Statele Unite. Creşterea a scăzut până la nivelul din 1995 iar preţul mediu s-a redus cu 10% faţă de anul 2006, până la nivelul de 219.000 de dolari.

Erste Bank a intrat în linie dreaptă pentru listarea pe Bursa de Valori Bucureşti, informează cotidianul austriac Wirtschaftsblatt. Acţiunea Erste, listată momentan pe bursele din Viena şi Praga, urmează să fie tranzacţionată în curînd şi pe piaţa de la Bucureşti. Jurnaliştii austrieci indică mijlocul lunii Februarie ca pe un reper de timp realist pentru listare.

Preşedintele celui mai mare grup siderurgic din lume, Lakshimi Mittal, l-a asigurat pe Nicolas Sarkozy că nu vor avea loc concedieri la Gandrange şi că fiecare angajat va beneficia de un loc de muncă în alte subsidiare ale Arcelor Mittal, scrie Le Monde. Prezent ieri la palatul Elysée, Mittal a declarat că va studia, până în aprilie, împreună cu sindicatele, toate alternativele viabile pentru cei peste 1.000 de oameni care urmează să facă obiectul procesului de restructurare.

La Caixa cumpără subsidiara spaniolă a Morgan Stanley, aflăm din El Pais. Aceasta funcţionează ca o bancă de sine stătătoare şi gestionează active sau fonduri de pensii. Morgan Stanley ocupa poziţia a şasea pe piaţa bancară spaniolă, iar prin achiziţia ei, La Caixa se va situa printre primele trei bănci private din Spania. Suma vehiculată este de 600 de milioane de euro.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite