Guvernul SUA a semnat o intelegere cu AIG
prin care anuleaza pachetul de sprijin de 123 miliarde dolari oferit companiei American International Group si inlocuieste acest pachet cu unul nou, in valoare de 150 miliarde de dolari, scrie Wall Street Journal. In timp ce acest aranjament poate sa relaxeze situatia companiei de asigurari, el ii confera de asemenea Guvernului SUA o influenta fara precedent pe pietele financiare. Ar putea de asemenea provoca reactii politice, deoarece Trezoreria a refuzat pana acum sa ajute financiar cei trei mari producatori auto aflati in dificultate, mai scrie Wall Street Journal.

Financial Times scrie ca industria financiara se pregateste de o noua runda de concedieri, deoarece bancile de pe Wall Street reduc costurile pentru a atenua alte turbulente ale pietei si dificultatile economice din 2009. Executivii si analistii spun ca disponibilizarile ar putea insuma 70.000 de angajati doar in Statele Unite si 150.000 in sectorul financiar international. Aceste concedieri se vor concentra in zona bancilor de investitii si in zona bancilor comerciale, lovite puternic de inghetul de pe pietele de capital. Reducerea industriei bancare va adanci dificultatile economice ale unor centre precum New York, Londra si Hong Kong prin reducerea veniturilor din impozite si prin presiuni asupra pietelor imobiliare locale, scrie Financial Times.

Business Week noteaza ca din cauza bugetelor reduse si a concedierilor, de Craciun copiii vor gasi sub brad sosete, in locul unei console de jocuri Xbox. Publicatia descrie situatia unei profesoare, care spune ca obisnuia sa cheltuie 1.000 de dolari pentru cadouri care umpleau jumatate din camera. In acest an insa, in loc sa primeasca iPod-uri, cei tei copii ai ei vor primi haine. Aceasta situatie este intalnita la tot mai multe familii de americani, scrie Business Week. Gospodariile se pregatesc sa reduca drastic cheltuielile in acest an, in timp ce retailerii se pregatesc pentru unul din cele mai slabe sezoane de sarbatori din ani '90. Totusi, un sector pare sa fie in contionuare promitator: cel al hainelor pentru copii, noteaza Business Week.

Si ziarul britanic The Telegraph scrie despre pachete de asistenta financiara. Familiile si micile companii vor primi deduceri fiscale care vor totaliza cateva miliarde de lire sterline. Guvernul va anunta pachetele de asistenta in valoare de cateva sute de lire pentru fiecare familie aflata in dificultate. Surse de pe Downing Street spun ca Gordon Brown a fos convins de necesitatea unui plan care sa sustina cheltuielile populatiei. Planul va fi anuntat oficial saptamana viitoare, scrie The Telegraph.