Marea Britanie a majorat plafonul de garantare a depozitelor constituite de persoane fizice la băncile comerciale până la 35.000 de lire sterline (71.080 dolari) şi există posibilitatea ca acesta să crească la 100.000 lire sterline, în viitor, a declarat ministrul Finanţelor din Marea Britanie, Alistair Darling, informează The Times. În prezent, guvernul britanic garantează în totalitate doar 2.000 de lire sterline, iar alte 33.000 de lire sterline sunt garantate în proporţie de 90 la sută (31.700 de lire sterline). În plus, ministrul de Finanţe a anunţat că are intenţia de a proteja depozitele populaţiei şi în cazul falimentului unei bănci şi nu doar în caz de dificultăţi trecătoare cum s-a întâmplat la Northern Rock.

Totuşi, acţiunile Northern Rock s-au depreciat puternic în această dimineaţă, pe fondul temerilor investitorilor că în caz că banca va da faliment, nu vor fi despăgubiţi, scrie The Guardian. Acţiunile Northern Rock s-au depreciat cu aproape 17% la începutul şedinţei de tranzacţionare, pierzând 30,2 puncte, la 149 de puncte. Traderii consideră că pesimismul investitorilor a fost retrezit de zvonul că activele Northern Rock ar putea fi vândute la un preţ extreme de scăzut.

Aproape două treimi dintre britanici doresc organizarea unui referendum asupra noului tratat european, potrivit unui sondaj publicat de cotidianul Daily Telegraph. Sondajul YouGov arată că 64% dintre alegători vor un referendum şi doar 2% cred că acesta nu este necesar, apreciind că noul tratat poate fi adoptat de Parlament. De la sfârşitul lunii iulie, experţii din cele 27 de state membre lucrează la redactarea unui tratat în locul Constituţiei europene, compromis obţinut de şefii de stat şi de guvern în iunie. Uniunea Europeană speră ca textul definitiv să fie gata pentru summitul european din 18-19 octombrie de la Lisabona. Tratatul trebuie să înlocuiască proiectul de Constituţie europeană ratificat de 18 ţări membre, dar respins de Franţa şi Olanda prin referendum în 2005.

UBS AG, cel mai mare administrator de averi din lume, a afişat pierderi de 3,4 miliarde dolari în trimestrul al treilea, decizând şi concedierea unor înalţi responsabili şi a unui număr considerabil de angajaţi, scrie The New York Times. UBS este până acum cea mai mare victimă a crizei creditelor ipotecare. Compania a anunţat că portofoliul propriu a fost afectat de pierderi de patru miliarde franci elveţieni (3,42 miliarde dolari), acest lucru urmând a atinge şi rezultatele financiare pentru al treilea trimestru al 2007, grupul estimând că în această perioadă va raporta pierderi de 600-800 milioane franci elveţieni, reprezentând primul rezultat negativ din ultimii nouă ani. UBS a mai precizat că va concedia 1.500 de angajaţi ai băncii sale de investiţii.

Nokia poartă negocieri avansate pentru achiziţia producătorului de software pentru sisteme de navigaţie Navteq, cu o valoare de piaţă de 7,6 miliarde de dolari, relatează The Wall Street Journal. Discuţiile între Nokia şi Navteq au debutat cu câteva săptămâni în urmă, dar finalizarea negocierilor ar putea fi întârziat. Încheierea unei tranzacţii cu Navteq ar reprezenta una dintre cele mai importante achiziţii efectuate de Nokia, având în vederea valoarea de piaţă ridicată a producătorului de hărţi digitale.

Citigroup a avertizat, luni, că se aşteaptă ca venitul net pe cel de-al treilea trimestru să scadă cu 60%, din cauza crizei creditelor însă a estimat că acestea îşi vor relua valoarea normală în trimestrul următor, relatează Financial Times. Citigroup, care nu a anunţat încă rezultatele trimestriale, a înregistrat pierderi semnificative pe piaţa creditelor. Potrivit Financial Times, pierderile consemnate de bancă numai în luna iulie s-au ridicat la peste 700 de milioane de dolari.

Compania petrolieră norvegiană Statoil a finalizat procesul de achiziţie a diviziei de producţie de hidrocarburi a compatrioatei sale, Norsk Hydro, pentru a forma unul din principalele grupuri din acest sector din Europa, relatează Le Monde. Tranzacţia, făcută prin schimbul de titluri, este cotată la 191,5 miliarde de coroane norvegiene (24,9 euro), evaluare care ţine cont de nivelul cotaţiilor de la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare de vineri.. Noua companie,denumită StatoilHydro, va face parte dintre printre primele zece grupuri petroliere din lume şi va fi lider mondial în exploatarea zăcămintelor marine de mare adâncime.