Marea Britanie se îndreaptă spre cea mai gravă recesiune de după 1930 avertizează Fondul Monetar International, citat de Financial Times. Instituţia estimează că economia britanică se va micşora cu 2,8% în acest an, faţă de 1,3% cât prognozaseră iniţial. Revizuirea vine în contextul în care, specialiştii FMI previzionează că economiile statelor dezvoltare vor scădea, în medie, cu 2 procente în 2009. Per total, economia mondială va suferi un declin de 0,5% anul acesta.
Veşti proaste au venit şi din partea unei agenţii a Naţiunilor Unite care a avertizat că, luând în calcul cel mai pesimist scenariu, peste 50 de milioane de locuri de muncă vor dispărea la nivel mondial în 2009. Specialiştii agenţiei estimează că economiile în curs de dezvoltare vor fi cele mai afectate de creşterea şomajului.
The Guardian scrie despre avertismentele AVIVA privind salariile managerilor care se pare că nu vor creşte anul avesta. Unul dintre cei mai mari investitori din City, Aviva Investors, care deţine aproximativ 2% din piaţă a anunţat că intenţionează să introducă un moratoriu asupra creşterilor de salarii, împreună cu o politică foarte prudentă şi restrictivă în privinţa bonusurilor.
Toate acestea pe fondul deteriorării situaţiei economice şi a creşterii incertitudinilor din piaţă. Însă, managerii nu se pot plânge pentru să salariilor lor cu crescut cu 94% din 2000 , iar veniturile, care includ şi primele s-au majorat cu 259% în aceeaşi perioadă. Astfel, Aviva susţine că o nouă mărire de salarii nu mai este justificată. O măsură similară a fost luată şi de Lloyds Banking Group, deţinută acum în proporţie de 44% de guvernul britanic.



