Un fond din Orientul Mijlociu preia 9% din Daimler, scrie Financial Times pe prima pagină. Aabar Investments cu sediul în Abu-Dhabi a cumpărat o participaţie de 9,1 procente din capitalul constructorului auto german pentru un 1,95 de miliarde de euro. Mişcarea are ca principal scop asigurarea licitdităţilor pentru Daimler care se confruntă cu cea mai gravă criză din industria auto din ultimele decenii. În acelaşi timp, grupul auto îşi va majora capitalul social cu 10%, iar fondul de investiţii din Golf va deveni cel mai important acţionar privat al Daimler.
În Wall Street Journal citim declaraţia făcută de preşedintele BCE, Jean Claude Trichet care spune că Europa nu are nevoie de majorarea pachetelor de simulare şi nici de majorarea cheltuielilor pentru limitarea efectelor crizei financiare.
Intr-un interviu pentru Wall Street Journal, Trichet a spus că în loc să anunţe noi măsuri, guvernele din întreaga lume ar trebui să se asigure că cele anunţate deja au avut efecte, făcând referire la întârzierile cu care sunt puse în aplicare măsurile anunţate de guvernul american. Nimic nu va funcţiona până când sectorul financiar nu va fi capabil să reia creditarea la cote cât de cât normale, crede şeful BCE.
Din Moscow Times aflăm că în această perioadă de criză mai există şi opimişti. În vreme ce companiile aeriene taie din preţuri şi lasă avioane la sol pentru a rămâne profitabile, există şi investitori care cred că este un moment bun de a lansa noi rute de zbor. Este vorba despre Baltia Air Lines care a anunţat lansare unui zbor New York – Sankt Petersburg. Prima cursă va decola în această vară, iar oficialii companiei sunt extrem de încrezători în perspectivele de viitor, comentează jurnaliştii Moscow Times.

