money.ro
Actualitatemoney.ro

Revista presei internaţionale, marţi, 2 decembrie

Publicat la 02.12.2008, 06:57:36

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Revista presei internaţionale, marţi, 2 decembrie


Rezerva Federală dă semnalul adoptării unor noi măsuri de stimulare a economiei, scrie pe prima pagină de astăzi, Wall Street Journal. Preşedintele FED-ului, Ben Bernanke a detaliat ieri o serie de paşi pe care Rezerva ar putea să-i facă pentru a ridica economia, după ce monitorul climatului economic arată că Statele Unite sunt în recesiune de aproape un an. Biroul Naţional de Cercetări Economice a prezentat un raport din care reiese că economia americană a intrat în recesiune în decembrie 2007.

După ce a primit aceste date, Bernanke a declarat că noi reduceri de dobândă sunt cu siguranţă fezabile. Însă din moment ce rata cheie se află deja la un procent , iar o nouă reducere ar apropia-o de 0, specialiştii se tem că FED-un rămâne fără munţie în lupta cu recesiunea. Anticipând, oarecum această interpretare, Bernanke a anunţat că ar putea fi vorba şi de alte măsuri cu scopul de a reduce dobânzile pe termen lung printre care posibilitatea cumpărării de hârtii şi obligaţiuni de trezorerie, lucru pe care Rezerva Federală nu l-a mai făcut din 1950. O astfel de acţiune ar putea ajuta la scăderea costurilor la ipoteci.

De la secţiunea economică a The Guardian aflăm că marile companii britanice anunţă încă 2.000 de disponibilizări, după ce datele oficiale au confirmat scăderea producţiei manufacturiere şi a comenzilor la cel mai jos nivel din istorie. Acţiunile pe bursa din Londra au scăzut puternic, iar FTSE 100 a închis cu o pierdere de 5,2%. De asemenea preţul petrolului a scăzut iar sub pragul de 50 de dolari pe baril în timp ce lira se tranzacţionează sub 1,49 dolari.

În aceste condiţii, investitorii anticipează o lungă şi adâncă recesiune în Marea Britanie dar şi noi reduceri a dobânzii cheie de către Banca Angliei, la întâlnirea din această săptămână. Cea mai mare bancă britanică, HSBC va reuce personalul cu peste 500 de oameni, iar divizia Credit Suisse din Marea Britanie va renunţa şi ea la 650 de angajaţi din Regat. Şi retailerul Halfords a anuţat reducerea numărului de angajaţi cu 250.

Criza îl împinge pe Sarkozy să ia noi măsuri pentru redresarea economiei, scrie Les Echos. Sindicatele cer autorităţilor de la Paris adoptarea unor norme care să vină în sprijinul gospodărilor populaţiei. Guvernul francez are de gând să acorde ajutoare familiilor sărace însă nu s-a hotărât exact către cine vor merge banii şi pe ce criterii vor fi departajaţi beneficiarii. Consumul este principalul motor al economiei, spun sindicaliştii şi de aceea autorităţile trebuie să sprijine în primul rând, direct dacă se poate acest consum.



 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite