Revista presei internaţionale, miercuri, 29 octombrie
Publicat la 29.10.2008, 09:15:31
Lumea se va lupta să acopere cererea de petrol, scrie pe prima pagină de astăzi Financial Times. Producţia din majoritatea câmpurilor petroliere este într-o scădere mai accentuată decât s-a crezut iniţial, arată primul studiu oficial de acest gen întocmit de Agenţia Internaţională pentru Energie. Conform documentului, fără investiţii care să ducă la majorarea producţiei, rata anuală de extracţie scade cu 9,1%. Rezultatele studiului arată că lumea va trebui să facă mari eforturi pentru a produce suficient petrol care să compenseze cu reducerea producţiei din câmpurile existente, cum sunt cele din Marea Nordului, Rusia şi Alaska. Eforturile de descoperire de noi câmpuri trebuie intensificate mai ales în condiţiile în care preţurile scad iar deciziile de investiţii sunt amânate.
Tot din Financial Times mai aflăm că Fondul Monetar Internaţional are la dispoziţie şase zile pentru a salva Pakistanul. Avertismentul a fost lansat de ministrul pentru afaceri externe al Germaniei aflat la Islamabad, care susţine că în mai puţin de o săptămână FMI trebuie să prevină prăbuşirea financiară a Pakistanului. “Sper că decizia va fi luată foarte curând. Nu va ajuta cu nimic dacă va fi luată în şase luni sau în şase săptămâni. Avem mai degrababă nevoie ca ea să vină în şase zile”, a declarat Frank-Walter Steinmeier după întâlnirea cu preşedintele pakistanez Asif Ali Zardari. Potrivit specialiştilor, Pakistanul are nevoie de 4-5 miliarde de dolari pentru anul financiar care se termină în iunie 2009 pentru a-şi acoperi o parte din datorii.
British Petroleum bate orice estimări şi anunţă un profit mai mare cu 148% în trimestrul al treilea din acest an, titrează The Guardian la secţiunea economică. Gigantul britanic a profitat din plin de preţurile record la petrol din această vară şi anunţat rezultate care depăşesc orice aşteptări. Însă aceste cifre ar putea da naştere unui nou val de proteste ale transportatorilor şi ale oamenilor de afaceri care au fost puternic loviţi de scumpirea carburanţilor. Până atunci însă, acţiunile BP au crescut cu 5,5%, iar grupul a anunţat că va plăti dividende de 14 cenţi pe acţiune în decembrie, în creştere cu peste 30% faţă de suma oferită anul trecut.
Kremlinul salvează bogaţii ţării, scrie în ediţia de astăzi Wall Street Journal. Autorităţile de la Moscova au intervenit şi i-au oferit ajutor financiar unuia dintre marii oligarhi ale cărui companii au fost afectate de criza financiară. Potrivit unor surse citate de WSJ, Rusia a permis Alfa Group, un conglomerat controlat de omul de afaceri Mikhail Fridman, să apeleze la fondul de urgenţă în valoare de 50 de miliarde de dolari pentru a-şi achita un împrumut de 2 miliarde de dolari pe care îl avea la Deutsche Bank. În acest fel, Fridman nu a mai fost nevoit să renunţe la deţinerea de 44% pe care o avea la cel mai mare furnizor de servicii de telefonie mobilă din Rusia, OAO Vimpel Communications, participaţie care garanta împrumutul la banca germană. Analiştii spun că vor urma şi alte măsuri de acest gen, iar următorul pe listă este Oleg Deripaska.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
