money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Revista presei interne 2 Februarie 2010 - Televiziunea digitală mai întârzie, zece întrebări despre FP şi fondul de iniţiativă socială

Publicat la 02.02.2010, 07:12:27

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Revista presei interne 2 Februarie 2010 - Televiziunea digitală mai întârzie, zece întrebări despre FP şi fondul de iniţiativă socială
Românii vor putea urmări primele programe în sistem digital începând din vara acestui an, cu 7 luni mai târziu decât ar fi trebuit, multe din termenele prevăzute în strategia privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră fiind depăşite, susţine Capital.

Semnarea contractului de administrare cu Franklin Templeton si listarea la Bursa a Fondului Proprietatea sunt principalele restante ale statului fata de actionarii fondului, consideră Ziarul Financiar.  Pentru cei care nu si-au primit inca actiunile, intrebarea e insa daca statul are destule actiuni la Fondul Proprietatea pentru a despagubi pe toata lumea.

Guvernul va elabora un act normativ privind constituirea unui fond de iniţiativă socială prin intermediul căruia să poată acorda sprijin financiar pensionarilor cu cele mai mici venituri. Potrivit premierului Emil Boc citat de Adevărul, legea se va discuta începând din luna aprilie.

După ce statul a donat doar 50.000 de euro pentru Haiti, partidul spală ruşinea: democrat liberalii vor să construiască un cartier "rezidenţial", o şcoală şi o biserică la marginea capitalei Port-au-Prince. Concret, conform Gândul, proiectul PD-L de ajutorare a statului Haiti, schiţat de deputatul-iniţiator Dan Liga, sună aşa: 250 de locuinţe (a 5000 de euro bucata), o biserică (a 12.500 de euro), o şcoală (20.000 de euro) şi un centru medical.

O veste bună de la Evenimentul Zilei: vacanţe mai ieftine, până la sfârşitul lunii martie. Hotelierii şi agenţiile de turism speră să câştige circa 100 de milioane de lei de pe urma turiştilor care îşi cumpără bilete de vacanţă prin programele turistice naţionale, cu plata în avans.

România a fost la un pas de o prabuşire dură, suţine şeful misiunii fondului monetar International pentru România, Jeffrey Franks într-un interviu pentru România Liberă. Traversarea crizei de catre România reprezintă o poveste de succes, în conditiile in care estimarile initiale vizau o situatie mult mai negativa. Cu toate acestea, reprezentantul Fondului marturiseste ca anul trecut Romania a fost pe marginea prapastiei şi că ar fi putut suferi o prabusire dura daca nu primea ajutorul FMI. Jeffrey Franks speră ca numărul şomerilor nu va atinge pragul de un milion, cu toate ca se asteapta la unele creşteri în prima parte, şi vede prima scadere a şomajului spre finele anului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite