EVZ scrie că: Din cei 100 de kilometri de autostradă garantaţi de şeful Transporturilor, în ianuarie, vor fi gata doar 75%, parţial nepracticabili. Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a găsit vinovatul care-l împiedică să-şi îndeplinească promisiunile făcute la începutul anului: guvernul Boc şi predecesorul său, Ludovic Orban. Primul pentru că nu i-a dat destui bani pentru toate proiectele şi al doilea pentru că l-a pus în postura de a finaliza Bu cureşti - Ploieşti abia după Paştele din 2010, mai notează EVZ.
Lupta pentru supremaţie la nivelul salariilor "demne de invidiat" s-a dat anul trecut între instituţiile de supraveghere ale statului, câştigătorul fiind de această dată preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu, care a încasat un salariu anual 938.329 de lei în 2008, informează Bursa. Astfel, doamna Toncescu a primit în fiecare lună a anului trecut un salariu mediu brut de peste 20.000 de euro (ajungând chiar şi până la 25.000 de euro), fără a lua în considerare şi primele de vacanţă.
Concurenţa pentru atragerea de investiţii străine s-a ascuţit în acest an, a atras atenţia Doina Ciomag, directorul executiv al Consiliului Investitorilor Străini (CIS), arată Adevărul. Până în prezent, România a beneficiat de o conjunctură favorabilă în perioada 2006-2008, afluxul de capital străin nefiind datorat unor programe speciale derulate de autorităţi.
Ziarul Financiar relatează: Nevoia de lei a Ministerului Finantelor revine, in conditiile in care incep sa ajunga la scadenta titlurile pe termen scurt prin care s-a imprumutat agresiv in ultima parte din 2008 si prima jumatate a lui 2009, relatând că: Dupa ce in august Finantele si-au permis luxul sa refuze ofertele bancilor la unele licitatii, ieri au vandut obligatiuni cu scadenta la trei ani de 983 mil. lei, peste valoarea programata de 950 mil. lei.
Prevederea din Legea Educaţiei prin care se interzicea demnitarilor să ocupe funcţii de conducere în universităţi a dispărut peste noapte din proiectul pe care prim-ministrul Emil Boc l-a prezentat Parlamentului, informează Gândul. Mai exact, este vorba despre amendamentul pe care premierul l-a impus în faţa ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în noaptea dinaintea asumării legii.
Trăiesc de ani întregi „The Romanian Dream“ şi au prins din prima zi a vorbi româneşte în dialectul mărimilor de blugi „M Hao“ ori al adidaşilor „Andida“ şi-n cel al leilor vechi şi noi, titrează Cotidianul, specificând ' că: Au nume europene, în locul celor care le sună vesticilor ca nişte exerciţii de respiraţie, şi haine în containere cât să îmbrace în ele lumea întreagă. La chinezii care stau în România găseşti ieftin tot ce vrei, dar cu greu poveşti: la ei vorba e marfă scumpă.
Profitul Poştei Române este topit de contractele semnate de şefii instituţiei. Societatea se pregăteşte pentru restructurări în vederea privatizării, dar va băga până atunci sume considerabile în buzunarele clienţilor favoriţi ai bugetului public, precizează Jurnalul Naţional.
Topul 10 Magazine care lipsesc din Romania realizat de Romania Liberă, ia in discutie doar brandurile care comercializeaza produse de serie, adresate buzunarului mediu. Majoritatea brandurilor occidentale cu preturi accesibile la care romanii visau in timpul comunismului sau in saracia anilor ‘90 au aparut intre timp, in tara noastra. Exista insa in continuare companii ale caror produse pot fi cumparate doar de pe net sau din magazine multibrand: H&M, Lee, Victoria’s Secret, Campers, Old Navy si altele.