Portiţele noilor măsuri fiscale. Cum să „fentezi“ impozitul suplimentar pe locuinţă, relateaza Gandul. Înregistrarea unui contract de închiriere sau trecerea unor proprietăţi pe numele unor membri ai familiei sunt soluţiile la care pot apela cei care deţin mai multe locuinţe pentru a scăpa de impozitarea suplimentară. Omisiunile şi neclarităţile din actul normativ pregătit de Guvern pentru impozitarea suplimentară a celor care deţin mai multe locuinţe pot fi foarte uşor speculate, astfel încât taxarea să rămână la nivelul actual, sunt de părere specialiştii în fiscalitate.
Bechtel şi Enka: 800 mil. € venituri şi profit de 60 mil. € pentru 42 km de autostradă, scrie Ziarul Financiar. Americanii şi turcii au încasat de la statul român 800 mil. euro în ultimii trei ani. Ce au făcut cu banii? Compania americană Bechtel, care construieşte autostrada Transilvania (415 km), şi firma turcă Enka, principalul subcontractor al americanilor, au avut o cifră de afaceri totală de 766 mil. euro în ultimii trei ani şi un profit net cumulat de 60 mil. euro. Datele financiare pe anul 2009 au fost furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) şi arată că cele două companii, care împart în mod egal fondurile primite de la guvern, au încasat anul trecut în total 284,6 mil. euro de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) pentru lucrările derulate.
Unde pleacă banii din Fondul Solidaritatea, noteaza Romania Libera. Fondul creat de Guvern la Trezorerie e destinat să rămână o iniţiativă de formă, cred analiştii, care explică şi de ce România nu poate egala Coreea de Sud. Prin Fondul Naţional de Solidaritate, înfiinţat recent de Ministerul Finanţelor, românii pot dona bani pentru a salva România din criza economică, individual sau prin intermediul angajatorului. Contul este deschis la toate unităţile Trezoreriei statului, iar donatorii pot opta să rămână anonimi sau accepta să le apară numele pe site-ul MF. Potrivit Finanţelor, sumele astfel colectate „se încasează ca venituri la bugetul de stat şi se evidenţiază într-un cont distinct de venituri bugetare, şi în consecinţă aceste sume nu sunt afectate unei cheltuieli bugetare anume".
Două milioane de români lucrează la negru, ne informeaza Evenimentul Zilei. O treime dintre salariaţi îşi primeşte banii în plic, fără ca angajatorul să achite vreo taxă la stat. Fenomenul a înflorit mai ales acum, în perioadă de criză. Circa o treime dintre românii care muncesc în ţară îşi primesc banii la negru, arată estimările EVZ, bazate pe datele statistice. Este vorba de aproximativ două milioane de persoane care primesc salarii în plic, fără să plătească taxe la stat. Există mari diferenţe între datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) privind numărul de persoane care lucrează oficial şi cele care sunt plătite pentru o muncă prestată.
Hingher calificat, preiau ieftin firme cu datorii, scrie Capital.ro. Cei care se ocupă cu preluarea de astfel de firme au parte de profituri demne de invidiat, iar în plasa lor cad bănci, furnizori şi, câteodată, chiar cei care au dat bani buni ca să scape de datorii. «Chiar dacă ţi se pare incredibil, te putem ajuta să scapi de ele! Preluăm firme cu datorii pe cale legală prin contract la notariat şi Registrul Comerţului. Azi poţi scăpa de creanţe - contactează-ne şi te vei convinge! Oferim şi cerem seriozitate!» Tipul acesta de anunţuri, prezente de câţiva ani în rubricile de mică publicitate ale ziarelor din toată ţara, s-a înmulţit exploziv în ultimele luni, pe măsură ce tot mai multe firme au ajuns în imposibilitatea de a-şi achita datoriile către stat sau furnizori.