Revolta actorilor de la Teatrului ”Bulandra” pare că a luat sfârșit. Actorul Vlad Zamfirescu a fost ”uns” manager al instituției
Publicat la 13.08.2020, 07:40:05

Mari nume artistice ce reprezintă instituția au subliniat faptul că și Marius Manole a renunțat la colaborarea pe care o avea la ”Bulandra”, contractul lui Constantin Dogioiu nu a mai fost prelungit și că doi alți actori au demisionat.
"Această poziţie, interimară, este o pălărie foarte mare pentru care, foarte cinstit, nu mă consider cu adevărat pregătit. Evident, mă onorează, dar am primit-o cu multă prudenţă şi doar pentru că decizia a venit ca urmare a consultării actorilor teatrului", a declarant actorul și regizorul Vlad Zamfirescu pe pagina sa referitor la privind numirea sa în fruntea Teatrului Bulandra.
"Sunt de peste 20 de ani actor al Teatrului Bulandra, am înfiinţat şi condus mai bine de 10 ani o asociaţie culturală independentă care a produs zeci de proiecte, dar managementul unui instituţii cu anvergura Teatrului Bulandra reprezintă o provocare de cu totul alt nivel", adaugă fiul marelui actor Florin Zamfirescu
”Ca urmare a acţiunilor managementului interimar de la Teatrul «Bulandra», între artiştii colaboratori ai teatrului şi conducere au apărut tensiuni şi au fost ridicate semne de întrebare privind intenţia de a colabora în viitor sub actuala conducere, situaţie ce a culminat cu anunţul făcut de domnul Marius Manole, actor ce juca rolul titular în spectacolele «Richard al III-lea», «Oscar şi tanti Roz», «Ivanov», «Crimă şi pedeapsă», de a renunţa la colaborările cu teatrul”, se arăta în ”jalba” adresată primarului general al Capitalei. Cităm din încheierea scrisorii: ”Vă solicităm respectuos, în ciuda programului încarcat pe care-l aveţi, să acordaţi atenţie asupra situaţiei Teatrului «Bulandra» şi să desluşim împreună valoarea de adevăr a afirmaţiilor managerului interimar, cu atât mai mult cu cât domnia sa, sub pretextul exercitării unor presiuni din partea Primăriei Municipiului Bucureşti, înţelege să ia măsuri extrem de nocive asupra întregului colectiv, pentru a-şi impune propria sa agendă”
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Horoscop bani și carieră 8 octombrie 2026. Alegeri mai bine cântărite

People
Statul vrea să-i scoată pe copii din jocurile video! Tudor Dăescu: «România le-a luat locul din spatele blocului, iar acum vrea să le fure și spațiul care le-a mai rămas»

People
Cardiganul pentru bărbați: piesa subestimată a garderobei de toamnă

People
Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro

People
