Revoltatoarea distrugere a Parcului National Semenic
Publicat la 21.07.2016, 11:47:45
Termenul a fost depășit pentru că Romsilva a amânat procedura pe motiv că ar fi neconformități în elaborarea lui. De fapt, șirul amânărilor se pierde în negura guvernărilor de toate culorile, că au trecut mai bine de zece ani de când un astfel de plan ar fi trebuit să existe. Mai mult, din 2010 există și fonduri în cadrul unui proiect POS pentru asta! Actualul ministru tehnocrat, doamna Cristiana Pașca Palmer, și sfătuitorii săi nu reușesc să facă dovada că ar fi mai eficienți și/sau competenți decât predecesorii lor. De fapt, după cum s-a văzut și în cazul Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița, despre care România Curată a scris pe larg și cu care există numeroase similitudini, ministrul și secretarii săi arată că nici nu au vreo tragere de inimă să rezolve problema.
Astfel, se perpetuează situația în care, în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului:
29% din suprafața acoperită de păduri în parc are regim de protecție strictă și integrală; altfel spus în aceste zone e interzis drujbelor și TAF-urilor;
49% este suprafața propusă pentru protecție strictă și integrală în Planul de Management a cărui aprobare Romsilva o amână de aproape 5 ani;
75% este suprafața de protecție strictă și integrală recomandată de IUCN (The International Union for Conservation of Nature) în parcurile naționale.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
