money.ro
Piețe financiareDenisa Gelatu

Revolut lansează versiunea Lite în Moldova şi pe alte două pieţe

Publicat la 20.06.2023, 12:49:39

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Revolut lansează versiunea Lite în Moldova şi pe alte două pieţe

Revolut a anunţat că Revolut Lite, o versiune adaptată a aplicaţiei principale, este disponibilă pentru clienţii din Republica Moldova, dar şi pentru cei din Armenia şi Macao, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmit de Revolut, clienţii din aceste pieţe vor putea transfera către alţi utilizatori sume de bani mai rapid şi mai uşor.

"Clienţii din cele trei noi pieţe pot transfera acum bani în alte ţări cum ar fi Chile, Azerbaidjan şi Sri Lanka, dar şi către utilizatori din alte ţări în care Revolut este activ cu ofertele sale complete de produse - Regatul Unit, Spaţiul Economic European (SEE), SUA, Japonia, Singapore, Australia, Brazilia şi în curând India, Noua Zeelandă şi Mexic", se menţionează în comunicat.

Transferurile de bani între clienţii Revolut sunt sigure, rapide şi nu implică taxe, ceea ce transformă Revolut într-una dintre primele companii care au făcut posibilă trimiterea şi primirea de bani instant în 42 de ţări de pe patru continente.

În primele trei luni ale anului 2023, clienţii Revolut au realizat aproximativ 85 de milioane de tranzacţii peer-to-peer pentru a trimite bani prietenilor şi familiei prin intermediul aplicaţiei, economisind milioane de euro, lire sterline etc. care ar fi reprezentat comisioanele achitate dacă ar fi ales metodele clasice de transfer.

"Pe lângă trimiterea de bani prin funcţionalitatea gratuită peer-to-peer, clienţii noi vor putea, de asemenea, să folosească infrastructura globală de transfer de bani a Revolut, să primească bani de la conturi bancare sau carduri non-Revolut gratuit şi să trimită bani către conturi şi carduri non-Revolut în schimbul unei taxe de 1% şi, respectiv, 3% (de la cel puţin 1 dolar american, echivalent în moneda locală). Orice taxă de transfer este afişată în aplicaţie înainte ca un client să accepte tranzacţia, iar cursul de schimb oferit va fi unul competitiv pentru transferurile internaţionale", se mai precizează în comunicat.

Cu ocazia lansării, taxele de 1% şi 3% pentru transferurile cu aplicaţia Revolut Lite către conturi şi carduri bancare non-Revolut vor fi eliminate pentru clienţii noi, până pe 31 iulie 2023.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite