Revoluția fiscală: Angajații care au primit cadou o vacanță în Maldive de 5.000 de euro de la Guvernul PSD
Publicat la 07.02.2018, 08:24:37
„Strict vorbind din punctul de vedere al impactului contribuţiei de asigurări de sănătate (CASS) adus de declaraţia 600, se observă o scădere a sarcinii fiscale impuse notarilor/avocaţilor prin prisma faptului că în 2017 CASS era datorat ca procent asupra venitului impozabil, în timp ce începând cu ianuarie 2018 CASS se va datora asupra salariului de bază minim, indiferent de nivelul efectiv al venitului realizat“, a spus Mădălina Racoviţan, Tax Partner în cadrul KPMG, scrie ZF.ro.
Modificarea taxării pentru notari şi avocaţi a venit odată cu celebra declaraţie 600, care trebuie depusă de 210.000 de români cu venituri extrasalariale.
„Cu cât veniturile unui avocat sau notar sunt mai mari, cu atât avantajul este mai mare, iar aceste categorii profesionale au venituri foarte bune. Mi se pare inechitabil şi incorect să existe aşa ceva, pentru că eu, ca salariat, şi o persoană care e liber profesionistă, avem acelaşi pachet de asigurare de sănătate. Cu toate acestea, eu plătesc contribuţia la sănătate la tot venitul, pe când el plăteşte la salariul minim, ceea ce mi se pare strigător la cer“, a spus Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
