Protestele din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu sunt cunoscute ca Primăvara Arabă. O trezire a popoarelor din regiune, care s-au întors împotriva regimurilor autocrate din ţările lor. Revoltele s-au dovedit însă costisitoare: pagubele au fost evaluate de Geopolicity la 55 de miliarde de dolari Cele mai grave consecinţe economice le suportă Libia, Siria, Egipt, Bahrain şi Yemen. Libia, de exemplu, a suferit o scădere a veniturilor de 84 de procente, iar Yemenul de 77%.
Pierderile de vieţi omeneşti, pagubele provocate infrastucturii şi scăderea investiţiilor nu au fost luate în calcul la realizarea raportului. Experţii Geopolicity avertizează, pe de altă parte, că efectele primăverii arabe ar putea regresa dacă nu se urmăreşte un program regional de susţinere. Au scăpat de dictatori, dar economiile lor suferă...Au câştigat în schimb ţările vecine, producătoare de petrol, care au evitat sau mediat revoltele. Raportul Geopolicity arată că Emiratele Arabe Unite, Kuweitul şi Arabia Saudită au înregistrat creşteri ale veniturilor publice.


