”Activitatea economică s-a extins într-un ritm puternic în trimestrul al treilea”, a declarat banca centrală a SUA după o întâlnire de două zile în care oficialii au convenit în unanimitate să lase rata dobânzii de referinţă overnight în intervalul 5,25%-5,50%, unde este din iulie.
Limbajul a marcat o creştere a ”ritmului solid” de activitate economică pe care Fed a văzut-o la reuniunea din septembrie şi a urmat datelor recente care au arătat că produsul intern brut al SUA a crescut cu o rată anuală de 4,9% în trimestrul al treilea.
Cea mai recentă declaraţie a Fed a menţionat că, în condiţiile în care câştigurile de locuri de muncă sunt încă ”puternice” şi inflaţia încă ”în urcare”, banca centrală continuă să ia în considerare ”amploarea politicii suplimentare care ar putea fi adecvată pentru a readuce inflaţia la 2% în timp”.
Declaraţia spune că Fed încă urmăreşte evoluţia impactului creşterilor sale anterioare ale ratelor dobânzilor, în timp ce analizează măsuri suplimentare, ştiind ”decalajele cu care politica monetară afectează activitatea economică şi inflaţia, precum şi evoluţiile economice şi financiare”.


