Cea mai mare companie de pe-trol si gaze naturale din China, Sinopec Group, a descoperit rezerve uriase de gaze naturale si petrol in regiunea autonoma Xinjiang Uygur, au confirmat oficiali din cadrul companiei pentru China Daily. Descoperirea a fost facuta pe sectorul 12 din campul petrolier Tahe, care masoara aproape 900 de kilometri patrati si detine rezerve geologice de pana la 200 milioane de tone (1,47 miliarde de barili) de resurse petroliere.
Un oficial din cadrul companiei, care a dorit sa isi pastreze anonimatul, a declarat, pentru China Daily, ca “descoperirea se stia de ceva timp, fara prea multa acoperire din partea presei”. Acesta nu a dorit insa sa dea detalii despre buget sau planurile companiei pe perioada urmatoare. Daca 30% din rezervele descoperite vor putea fi recuperate, Sinopec va mai beneficia de aproape 500 milioane de barili, rezerve exploatabile. Campurile gazeifere Puguang, din provincia Sichuan, au rezerve exploatabile de 356 milioane de metri cubi, plasand-o pe locul doi in tara, dupa Sulige, din Regiunea Autonoma Mongolia Centrala, conform Ministerului Pamantului si Resurselor, din . Este de asteptat ca Sinopec sa mai anunte, in scurt timp, o descoperire record in provincia Sichuan, care se va dovedi mai mare decat Puguang, si care va duce rezervele exploatabile totale ale provinciei la peste 700 miliarde de metri cubi. (Mihai Paduraru)


